Saint Spyridon de Trimythonte
Le berger de Chypre devenu évêque de Trimythonte, thaumaturge, qui montra à Nicée le mystère de la Sainte Trinité avec une brique ; ses reliques sont à Corfou.
- Fête
- 12 décembre
La vie — en cours de rédaction
La vie de ce saint n'est pas encore disponible ici. Elle sera ajoutée bientôt.
Prière courte
Il n'y a pas encore de prière pour ce saint ici. Elle sera ajoutée bientôt.
Prière (en mots simples)
Il n'y a pas encore de prière pour ce saint ici. Elle sera ajoutée bientôt.
Acathiste
După obișnuitul început, se zic:
Condacele și Icoasele:
Kondakion 1
Apărătorului credinței dreptmăritorilor, Cuviosului Părintelui nostru Spiridon, să-i aducem din inimă mărturisiri mulțumitoare, toți care prin ale lui înțelepte învățături ne-am luminat cu credința, și să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!
Ikos 1
Popoarele credincioșilor cunoscând mulțimea minunilor tale, prin care ai rușinat pornirea ereticilor cea fără judecată asupra credinței noastre, cu umilință te lăudăm pe tine, cu cântări ca acestea:
- Bucură-te, ierarhul Mântuitorului Hristos;
- Bucură-te, scăparea celor ce năzuiesc către tine;
- Bucură-te, îndreptătorul credinței;
- Bucură-te, ajutătorul celor necăjiți;
- Bucură-te, că mintea păgânilor tu o întuneci;
- Bucură-te, că și tu ai lucrat strălucirea credinței;
- Bucură-te, că pe protivnici vitejește i-ai gonit;
- Bucură-te, cel ce pururea nouă te-ai arătat purtător de biruință;
- Bucură-te, făclia care luminezi pe cei din întunericul păcatului;
- Bucură-te, cel ce cu blândețe primești la tine pe cei greșiți;
- Bucură-te, învățătorul dogmelor creștinești;
- Bucură-te, care cu negrăită dulceață îndreptezi pe cei nepricepuți;
- Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!
Kondakion 2
Deși nu avem îndestulată vrednicie și pricepere noi ticăloșii, pentru ca să lăudăm cu potrivite cuvinte minunile tale, dar pentru că din suflete curate și din inimi umilite îndreptăm către tine aceste mărturisiri, primește-le Sfinte Spiridoane de la noi, care Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Ikos 2
Care dintre noi păcătoșii s-ar putea lăuda că rugăciunea lui cu vrednicie va fi primită de tine, dacă nu ne sârguim a stinge pornirea patimilor noastre cele trupești, care sunt lucrare de la vicleanul diavol? Dar prin mulțimea înțelepciunii tale, socotind slăbiciunea firii noastre cu milostivire, pentru necazurile ce ne-au cuprins, primește cântarea aceasta:
- Bucură-te, cel ce din pântece ai fost ales de Dumnezeu;
- Bucură-te, cel care fără învățătura filozofică ai fost legii apărător, biruind pe filozofi;
- Bucură-te, arhiereule împodobit cu darul Sfântului Duh;
- Bucură-te, comoara legii noastre cea mult prețuită;
- Bucură-te, de la care și cei mai învățați legiuitori s-au povățuit;
- Bucură-te, lauda arhiereilor și a dascălilor;
- Bucură-te, podoaba Bisericii lui Hristos; Bucură-te, mustrătorul obiceiurilor celor rele ale ereticilor;
- Bucură-te, că din pruncie ai fost plin de înțelepciune;
- Bucură-te, că la Sobor te-ai arătat mare învingător;
- Bucură-te, care pentru lege te-ai luptat cu toată puterea;
- Bucură-te, cel ce și astăzi de la noi credincioșii nu te depărtezi;
- Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!
Kondakion 3
Împovărați de multe ispite, și în noianul păcatelor celor mai vătămătoare aflându-ne astăzi, mare nădejde punem în tine, Ierarhe. Ajutorul celor fără de nădejde, mângâierea celor necăjiți, te rugăm fii mijlocitor pentru sufletele noastre, și împreună să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Ikos 3
Darul Duhului fiind cu tine, deși în tinerețe ai fost păstor turmelor celor necuvântătoare, la bătrânețe însă fiind cu înțelepciune, ai știut a păstori și turmele cele cuvântătoare ale credincioșilor și la Soborul cel dintâi te-ai arătat apărător și de minuni făcător; pentru aceasta îți aducem cântarea:
- Bucură-te, episcopul Trimitundei;
- Bucură-te, lauda poporului celui credincios;
- Bucură-te, tămăduirea bolnavilor;
- Bucură-te, că ești rugător către Dumnezeu pentru cei cuprinși de patimi;
- Bucură-te, că din primejdii mântuiești pe cei ce aleargă la tine;
- Bucură-te, izbăvitorul patimilor celor trupești și sufletești;
- Bucură-te, că oricine aleargă la ajutorul tău nu iese neajutorat;
- Bucură-te, tămăduitorul rănilor celor de moarte;
- Bucură-te, că la orice întâmplare fiind chemat ești grabnic ajutător;
- Bucură-te, doctorul cel fără de plată;
- Bucură-te, nădejdea tuturor;
- Bucură-te, acoperământul și scăparea noastră;
- Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!
Kondakion 4
Mult-milostive părinte, primește rugăciunea aceasta a noastră a păcătoșilor, și cu obișnuita ta bunătate și milostivire mijlocește către Ziditorul tuturor, pentru ca să dăruiască vindecare și sănătate robilor Săi celor ce te cheamă în ajutor, și cu tine cântă lui Dumnezeu: Aliluia!
Ikos 4
Astăzi stând înaintea icoanei tale, noi nevrednicii, ca și când ne-am afla chiar înaintea moaștelor tale, de care bogăție suntem lipsiți, și mărturisind minunile tale pe care le-ai făcut, Sfinte Spiridoane, ascultă această puțină rugăciune și tinde nouă dreapta ta cea puternică și binecuvântătoare spre ajutorul nostru, pentru ca după vrednicie să săvârșim cântarea aceasta:
- Bucură-te, cel ce ești cu îngerii slujitor;
- Bucură-te, că ești și cu oamenii cu trupul petrecător;
- Bucură-te, al cărui trup astăzi săvârșește minuni;
- Bucură-te, că încălțămintele tale slujesc drept dovadă;
- Bucură-te, odor neprețuit al ostrovului Corfu;
- Bucură-te, că ale tale minuni în toată lumea s-au vestit;
- Bucură-te, cel ce nu cruți osteneala pentru a face bunătăți;
- Bucură-te, ajutătorul celor ce știu minunile tale;
- Bucură-te, stâlp neclintit al creștinătății;
- Bucură-te, lauda patriarhilor și a cuvioșilor monahi;
- Bucură-te, că, slujind în biserică, serafimii te umbreau;
- Bucură-te, prin care slujba Sfintelor cu vrednicie se săvârșea;
- Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!
Kondakion 5
Așa precum la ostrovul Corfu, unde sunt moaștele tale, cu milostivire cercetezi și vindeci toate neputințele poporului celui binecredincios, care așteaptă ajutorul tău, îndură-te și de noi nevrednicii; trimite ajutorul tău, și ne izbăvește de durerea care ne-a cuprins, întărindu-ne a cânta lui Dumnezeu cântarea aceasta: Aliluia!
Ikos 5
Pentru ca să arăți marea ta milostivire neamului omenesc, tu izbăvești din nevoi pe cei ce se învăluiesc în călătoria pe marea lumii, când cer ajutorul tău puternic și din adâncul inimii te laudă cu graiuri ca acestea:
- Bucură-te, cârmuitorul cel prea bun al corăbiilor celor învăluite;
- Bucură-te, scăparea deznădăjduiților înotători;
- Bucură-te, alinarea valurilor tulburate;
- Bucură-te, că prin suflarea ta undele se potolesc;
- Bucură-te, că risipești cu rugăciunea ta și furtuna;
- Bucură-te, că se luminează prin a ta mijlocire întunecimea norilor;
- Bucură-te, că ești tare ajutător celor de tunet spăimântați;
- Bucură-te, izbăvitorul celor înfricoșați de săgeata fulgerului;
- Bucură-te, că tu mijlocind către Mântuitorul, ne izbăvești de orice primejdii;
- Bucură-te, nădejdea noastră și scăparea de acum;
- Bucură-te, și pentru noi păcătoșii care în toate primejdiile la tine năzuim;
- Bucură-te, pentru că nimeni, din câți aleargă la tine, nu rămâne fără ajutor;
- Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!
Kondakion 6
Cinstitorule de Dumnezeu și dumnezeiescule Spiridoane, ascultă rugăciunea aceasta a noastră în ceasul acesta, și prin sfintele și de Dumnezeu primitele tale rugăciuni, ne izbăvește de războiul ce ne înfricoșează, precum ai izbăvit pe cei ce erau învăluiți în mare când au chemat ajutorul tău, pentru ca și noi, ca aceia să aducem lui Dumnezeu cântare: Aliluia!
Ikos 6
Ierarhule al lui Hristos, cinstite slujitor al darului, solește nouă păcătoșilor mijlocirile tale cele bogate către Stăpânul, pentru ca să ne învrednicim noi păcătoșii a ne împărtăși de bunătățile sufletești și trupești, cele făgăduite credincioșilor creștini, și să cântăm ție:
- Bucură-te, Spiridoane al lui Hristos;
- Bucură-te, cinstite slujitor al darului;
- Bucură-te, vindecătorul bolnavilor;
- Bucură-te, mir care împrăștii toată durerea;
- Bucură-te, roua cea răcoritoare de fierbințeala patimilor celor mai cumplite;
- Bucură-te, că prin ale tale rugăciuni slăbănogii se întăresc;
- Bucură-te, de aproape ajutător al celor cufundați în multe primejdii;
- Bucură-te, că tu rogi pe Domnul pentru toți câți se află pe patul durerilor;
- Bucură-te, că și noi păcătoșii de la tine cerem ajutorul;
- Bucură-te, că văzând numai chipul tău pe icoană, toată durerea ni se alinează;
- Bucură-te, al patimilor mare mângâietor;
- Bucură-te, și al celor neputincioși tare sprijinitor;
- Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!
Kondakion 7
O, preamilostive și mult-îndurate Doamne, nu trece cu vederea lacrimile robilor Tăi, ci le ajută și-i miluiește cu iubirea Ta de oameni, izbăvindu-i de toate asupririle și de tot necazul care i-a cuprins, din pricina mulțimii păcatelor și, precum pe soacra lui Petru ai ridicat-o din patul durerilor, așa ridică și pe robii Tăi din primejdia în care se află, pentru rugăciunile Sfântului Spiridon, cu care împreună îți cântăm: Aliluia!
Ikos 7
Toate puterile cerești lăudând credința cea tare către Dumnezeu, cu tine dimpreună slujesc Ziditorului lumii Celui fără de început; iar noi, nepricepându-ne de altă rugăciune, aducem ție aceste cuvinte de laudă:
- Bucură-te, că ai strălucit credința prin minuni;
- Bucură-te, că prin credință ai putut face minuni;
- Bucură-te, că rugăciunile tale niciodată nu au fost neascultate;
- Bucură-te, înțeleptule rugător către Dumnezeu;
- Bucură-te, tămâie bine-primită înaintea Domnului;
- Bucură-te, ale cărui rugăciuni au scăpat suflete din primejdii;
- Bucură-te, cel ce biruiești puterile celor fără de lege;
- Bucură-te, tare ajutător al credincioșilor;
- Bucură-te, tăria cetăților celor locuite de popoarele dreptmăritorilor;
- Bucură-te, nimicirea zidurilor celor tari ale celor fără de lege;
- Bucură-te, că tiranii sunt biruiți auzind de puterea credinței tale;
- Bucură-te, temelia asupra căreia s-a așezat semnul crucii;
- Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!
Kondakion 8
Toți ocârmuitorii binecredincioși, având nădejdea lor către tine, în orice întâmplare nu se vor rușina, Părinte Spiridoane, fiind tu creștinătății mare folositor; pentru aceea nu trece cu vederea și ale noastre rugăciuni, Milostive, și ne ajută și ne izbăvește de toate nevoile, măcar că suntem nevrednici de această dobândire și vom cânta împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!
Ikos 8
Având puterea darului primită de la Dumnezeu, tu ai prefăcut seceta în ploi, precum și mulțimea prisositoare a ploilor, prin ale tale rugăciuni, sfinte, s-a contenit, și de foametea aceea înspăimântătoare s-a rourat poporul cel ce o aștepta, risipindu-se jitnițele strângătorilor de grâu; pentru care cântăm ție acestea:
- Bucură-te, scăparea cea din foametea cea văzută;
- Bucură-te, că tu, ca alt Ilie, ai prefăcut seceta cea tare a vremii în ploi;
- Bucură-te, prin ale cărui rugăciuni s-au oprit ploile cele prisositoare;
- Bucură-te, nădejdea cea bună a lucrătorilor de pământ;
- Bucură-te, mulțimea celor ce seamănă cu credință;
- Bucură-te, secerișul cel îmbelșugat al semănătorilor;
- Bucură-te, cămărașul cel bogat al săracilor;
- Bucură-te, că în orice vreme de secetă, cerând ajutorul tău, îl și dobândim;
- Bucură-te, că de la tine primim ajutor pururea;
- Bucură-te, mângâierea celor cuprinși de nevoi;
- Bucură-te, lauda credincioșilor;
- Bucură-te, țarină bineroditoare;
- Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!
Kondakion 9
Făcătorule de minuni, Sfinte Ierarhe Spiridoane, după cum în vremea lui Constantin și a lui Constantie, prin ale tale rugăciuni ai izbăvit poporul de primejdie aducând peste semănăturile lor ploi hrănitoare și risipind jitnițele strângătorilor de grâu, așa și astăzi trimite mila ta asupra poporului ce locuiește țara aceasta, dăruindu-le îmbelșugare și timp roditor, pentru ajutorul sărmanilor și a celor ce plâng, cu care dimpreună vom cânta lui Dumnezeu: Aliluia!
Ikos 9
Când ai auzit pe săracul acela cerându-ți ajutor la necazurile lui, nu l-ai depărtat cu cuvinte întristătoare, nici l-ai deznădăjduit de la bogata dobândire, ci, prefăcând șarpele în aur, l-ai dat lui cu binecuvântarea ta, spre întrebuințare, și l-ai scăpat din cumpăna nevoilor; pentru care auzi această laudă:
- Bucură-te, bogăția săracilor;
- Bucură-te, ajutătorul celor lipsiți;
- Bucură-te, că ai schimbat șarpele în aur;
- Bucură-te, că ai prefăcut firea jivinei în metal;
- Bucură-te, că prin aceasta ai arătat netrebnicia metalului cea amăgitoare, a fi trebnică numai în cele de folos;
- Bucură-te, că prin aceasta săracul s-a mântuit;
- Bucură-te, că ai arătat minunea ta împrumutătorului;
- Bucură-te, că prin rugăciunea ta iarăși în șarpe s-a prefăcut aurul;
- Bucură-te, comoară neîmpuținată a săracilor;
- Bucură-te, ale cărui daruri mintea noastră nu le poate judeca;
- Bucură-te, vistierul darurilor lui Hristos;
- Bucură-te, că averea lumii acesteia nu ți-a trebuit;
- Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!
Kondakion 10
Asemenea săracului aceluia socotindu-ne și pe noi, care suntem săraci de faptele cele bune, dăruiește-ne ajutorul tău cu care, biruind toate pornirile vrăjmașilor de asupra noastră și năvălirea șerpilor celor otrăvitori de gânduri, care se luptă cu noi neîncetat, să dobândim cele spre folos pentru viața aceasta și pentru cea viitoare, cântând împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!
Ikos 10
Cine nu se va înfricoșa de lucrurile tale, când va auzi, cum cea moartă din mormânt ți-a răspuns, când ai întrebat-o și cum au fost izbăviți corăbierii de înecare? Pentru zavistuitul, pe care l-ai izbăvit de la moarte. Și pentru toate minunile tale, toți îți aducem această laudă:
- Bucură-te, ajutorul văduvelor;
- Bucură-te, descoperirea lucrurilor celor neștiute;
- Bucură-te, că și cea moartă ți-a răspuns pentru credința ta;
- Bucură-te, că răspunsul acela a făcut pe cei necredincioși să amuțească;
- Bucură-te, că tu toate acestea le-ai făcut pentru credință;
- Bucură-te, că ai săvârșit minuni de care s-au îngrozit aleșii păgânilor;
- Bucură-te, că pentru slava Ziditorului ai voit a face acestea;
- Bucură-te, că bunătățile pământului nu ți-au trebuit;
- Bucură-te, că ai adunat avuțiile tale în cer;
- Bucură-te, că și astăzi tot de acolo se revarsă milele tale;
- Bucură-te, și pentru noi care mulțumim ție pentru câte ne dăruiești;
- Bucură-te, că pentru toate cântăm ție: "Bucură-te"
- Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!
Kondakion 11
Auzind moarta glasul tău, din mormânt ți-a răspuns la întrebarea ce i-ai făcut; și precum cu credință ai făcut trupul cel fără de suflare să dea glas, așa cu milostivire fă și trupurile noastre acestea lipsite de bunătăți, ca să dobândească sănătate și mântuire, pentru ca și noi, dimpreună cu tine, sfinte, să aducem lui Dumnezeu cântare: Aliluia!
Ikos 11
Doctorul sufletelor și al trupurilor, Sfinte Spiridoane, care pe împăratul Constantin l-ai izbăvit de boala ce avea și pe copilul femeii celei de atunci l-ai întors spre viață, întoarce și ticălosul nostru suflet cel mort de mulțimea păcatelor ce l-au cuprins din îndemnarea diavolului, și primește spre plată mulțumirea aceasta:
- Bucură-te, tămăduirea credinciosului împărat;
- Bucură-te, scăparea copilului femeii cel ce era pe moarte;
- Bucură-te, că prin tine a fost bucurata mama copilului celui vindecat;
- Bucură-te, bucuria maicilor celor iubitoare de fii;
"Bucură-te", a zis ție împăratul Constantin; "Bucură-te", ți-a cântat cu lacrimi femeia aceea cu fiul său;
- Bucură-te, ale cărui leacuri nu sunt amăgitoare;
- Bucură-te, scăparea femeii celei desfrânate care a îndrăznit a se atinge de tine;
- Bucură-te, că văzând tu desfrânarea ei, pocăindu-se s-a curățat;
"Bucură-te", a strigat ție desfrânata aceea, dacă a scăpat de păcate;
- Bucură-te, tămăduirea trupului meu;
- Bucură-te, mântuirea sufletului meu;
- Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!
Kondakion 12
Nu cerem mai multă îndurare de la tine, părinte, decât ai arătat tuturor acelora care mai înainte de noi au ajuns la ajutorul tău și, pentru numele tău și mijlocirea ta, au dobândit de la Împăratul cerului și al pământului vindecare bolilor, sănătate și sporire către cele de folos, pentru ca, precum aceia, așa și noi dimpreună cu tine, să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Ikos 12
Nu ne da morții, preafericite, precum pe femeia cea căzută în păcatul desfrânării, măcar că și decât dansa suntem mai păcătoși; pentru că noi, fiind cuprinși de rușinea faptelor noastre celor ce din tinerețe ne-au cuprins, nu ne vom îndoi a mărturisi păcatele noastre către tine și a cere ajutorul tău cu graiuri ca acestea:
- Bucură-te, mărturia celor ce și-au mărturisit păcatele către tine și s-au pocăit;
- Bucură-te, mustrarea celor ce cu viclenie tăinuiesc păcatele lor;
- Bucură-te, că nu suferi pe cei ce petrec în nelegiuiri;
- Bucură-te, că te-ai arătat folositor tare celor ce s-au pocăit;
- Bucură-te, că tu ai slobozit limba mândrului diacon ce se oprise, spre smerire;
- Bucură-te, că tu ai întors capra de la cel ce o răpise, aducând-o la stăpânul ei;
- Bucură-te, că tu mai înainte ai descoperit lucruri neștiute care aveau să fie;
- Bucură-te, că mulți au venit la credință, văzând ale tale minuni;
- Bucură-te, că și eu de la tine aștept tămăduire;
- Bucură-te, și-mi fii mijlocitor pentru iertarea păcatelor mele;
- Bucură-te, că ai bucurat cu minunile tale tot neamul creștinesc;
- Bucură-te, astăzi și pentru mine păcătosul și mă miluiește;
- Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!
Kondakion 13
O, preabunule și întru tot lăudate Părinte Spiridoane, primind acest dar de acum, fii mijlocitor către înduratul Dumnezeu, ca pentru ale tale sfinte rugăciuni și a Sa iubire de oameni, să ne dăruiască sănătate și iertare de păcate, ca și noi cu tine împreună să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)
Apoi iarăși se zice Icosul întâi
Popoarele credincioșilor cunoscând mulțimea minunilor tale, prin care ai rușinat pornirea ereticilor cea fără judecată asupra credinței noastre, cu umilință te lăudăm pe tine, cu cântări ca acestea:
- Bucură-te, ierarhul Mântuitorului Hristos;
- Bucură-te, scăparea celor ce năzuiesc către tine;
- Bucură-te, îndreptătorul credinței;
- Bucură-te, ajutătorul celor necăjiți;
- Bucură-te, că mintea păgânilor tu o întuneci;
- Bucură-te, că și tu ai lucrat strălucirea credinței;
- Bucură-te, că pe protivnici vitejește i-ai gonit;
- Bucură-te, cel ce pururea nouă te-ai arătat purtător de biruință;
- Bucură-te, făclia care luminezi pe cei din întunericul păcatului;
- Bucură-te, cel ce cu blândețe primești la tine pe cei greșiți;
- Bucură-te, învățătorul dogmelor creștinești;
- Bucură-te, care cu negrăită dulceață îndreptezi pe cei nepricepuți;
- Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!
Și Condacul întâi Apărătorului credinței dreptmăritorilor, Cuviosului Părintelui nostru Spiridon, să-i aducem din inimă mărturisiri mulțumitoare, toți care prin ale lui înțelepte învățături ne-am luminat cu credința, și să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!
Source : Acatistier.pdf (fichier local reçu pour le projet). Texte de prière repris pour un usage dévotionnel, non commercial. Retrait possible sur demande.