Nașterea Domnului — Crăciunul

Ce sărbătorim

Evangheliile după Matei și Luca povestesc nașterea lui Iisus la Betleem: Maria și Iosif ajunși acolo pentru recensământ, lipsa unui loc de găzduire, pruncul culcat în iesle, păstorii chemați de îngeri, apoi magii veniți de departe. Totul se petrece la margine, în sărăcie, aproape neobservat de lumea mare.

Evanghelia după Ioan spune același lucru privind de sus: „Cuvântul S-a făcut trup” (Ioan 1, 14). Cel prin care toate au fost făcute primește firea noastră omenească întreagă — trup, suflet, creștere, oboseală. Dumnezeul cel veșnic nu intră în lume cu putere și zgomot, ci în cea mai mare smerenie: un prunc, într-o iesle.

Ce spune praznicul despre Dumnezeu

Crăciunul spune că Dumnezeu nu mântuiește de la distanță. Nu Se mulțumește să trimită un mesaj sau o lege: vine El Însuși. Ia asupra Lui tot ce este al nostru, până la foame, lacrimi și moarte, ca să ne dea ceea ce este al Lui — viața dumnezeiască. Sfântul Atanasie cel Mare a rezumat această taină spunând că Dumnezeu S-a făcut om pentru ca omul să se poată îndumnezei, adică să fie unit cu Dumnezeu prin har.

De aceea Nașterea Domnului nu este o poveste sentimentală de iarnă. Este temelia a tot ce urmează: fără iesle nu există Cruce, fără Cruce nu există Înviere. Când Biserica se apleacă peste iesle, ea vede deja întreaga lucrare a mântuirii.

Cum ne pregătim și cum trăim praznicul

Biserica pregătește Crăciunul prin patruzeci de zile de post, din 15 noiembrie până în ajun — un post mai blând decât Postul Mare, care limpezește inima ca ea să poată primi. Rânduiala exactă a postului diferă după puterile și situația fiecăruia; cel mai bine se așază în vorbă cu un preot.

În tradiția românească, vestea nașterii merge din casă în casă prin colinde — o cateheză cântată, purtată de copii și de bătrâni deopotrivă. Iar în ziua praznicului, locul sărbătorii este biserica: la Sfânta Liturghie, Biserica nu pomenește doar un eveniment de demult, ci cântă „astăzi” — astăzi Se naște Hristos.