Psalmii 77

1 Luaţi aminte, poporul meu, la legea mea, plecaţi-vă auzul la graiurile gurii mele! †

2 În parabole îmi voi deschide gura, lucruri umbrite rosti-voi din cele ce-au fost de la’nceput, †

3 câte-am auzit şi-am cunoscut şi câte părinţii noştri ne-au povestit. †

4 Ele nu le erau ascunse copiilor lor din alte generaţii; ele vesteau laudele Domnului şi puterile Lui şi minunile pe care El le-a făcut. †

5 El a ridicat mărturie în Iacob şi lege a pus în Israel, acele lucruri pe care El le poruncise părinţilor noştri, pentru ca ei să le facă cunoscute fiilor lor, †

6 aşa ca şi o altă generaţie să le poată cunoaşte, adică fiii ce se vor naşte şi se vor ridica şi le vor vesti fiilor lor,

7 pentru ca ei în Dumnezeu să-şi pună nădejdea şi lucrurile lui Dumnezeu să nu le uite şi poruncile Lui să le cerceteze,

8 pentru ca ei să nu fie ca părinţii lor: neam nestatornic şi înăcrit, neam care nu şi-a îndreptat inima şi duhul nu şi l-a deprins să stea cu Dumnezeu. †

9 Fiii lui Efraim, cei ce-şi încordează arcurile şi trag, dat-au dosul în zi de război. †

10 Ei n’au păzit legământul lui Dumnezeu şi în legea Lui n’au vrut să umble. †

11 Uitat-au facerile Lui de bine şi minunile Lui, cele pe care El le-a arătat lor,

12 minunile pe care El le făcuse în faţa părinţilor lor, în ţara Egiptului, în câmpia Tanis. †

13 El a despicat marea şi i-a trecut prin ea, El a făcut apele să stea ca într’un burduf; †

14 cu nor i-a călăuzit în timpul zilei, şi toată noaptea cu lumină de foc; †

15 El a despicat stânca în pustie şi le-a dat să bea ca într’un afund adânc; †

16 din stâncă a scos apă şi apele le-a revărsat ca pe nişte râuri. †

17 Dar ei din nou au păcătuit faţă de El, în loc lipsit de apă L-au amărât pe Cel-Preaînalt.

18 Şi’n inimile lor L-au pus pe Dumnezeu la’ncercare cerând mâncare pentru sufletele lor. †

19 Grăit-au ei împotriva lui Dumnezeu şi au zis: „Oare nu va putea Dumnezeu să pregătească o masă în pustie? †

20 – pentru că El lovise stânca şi apele au ţâşnit şi pâraiele s’au revărsat –, oare nu va fi El în stare să dea şi pâine sau să pregătească o masă pentru poporul Său?” †

21 Iată deci că Domnul a auzit şi S’a mâniat şi foc s’a aprins în Iacob şi mânie s’a ridicat împotriva lui Israel, †

22 fiindcă ei n’au crezut în Dumnezeu şi nici n’au nădăjduit în mântuirea Lui. †

23 Şi El poruncă le-a dat norilor de deasupra şi porţile cerului le-a deschis

24 şi peste ei a plouat mană să mănânce, şi pâine cerească le-a dat. †

25 Pâine îngerească a mâncat omul, hrană le-a trimis din destul. †

26 Şi vântul austru l-a strămutat din cer şi cu puterea Lui a adus vântul de miazăzi †

27 şi cărnuri a plouat peste ei ca şi cum ar fi fost pulbere, şi ca nisipul mării păsări zburătoare, †

28 care au căzut în mijlocul taberei lor, împrejurul corturilor lor. †

29 Şi au mâncat şi s’au săturat foarte şi El le-a împlinit pofta; †

30 nimic nu le lipsea din cele ce pofteau.Dar pe când mâncarea încă era în gura lor, †

31 mânia lui Dumnezeu s’a ridicat asupră-le şi i-a ucis pe îmbuibaţii lor şi aleşilor lui Israel le-a’mpleticit picioarele. †

32 Întru toate acestea ei n’au contenit să păcătuiască şi n’au crezut în minunile Lui. †

33 Şi zilele lor s’au stins în zadar şi anii lor cu de-a fuga.

34 Când El îi ucidea, ei Îl căutau şi se întorceau şi dis-de-dimineaţă se uitau după Dumnezeu.

35 Şi şi-au adus aminte că Dumnezeu e ajutorul lor şi că Dumnezeul Cel-Preaînalt e Mântuitorul lor.

36 Ei însă Îl iubeau din gură, dar cu limba Îl minţeau,

37 căci inima lor nu-L avea cu adevărat, nici că ei credeau în legământul Său. †

38 El însă este’ndurător şi le va uşura păcatele şi nu-i va nimici; şi de multe ori Îşi va întoarce mânia şi urgia nu Şi-o va aprinde.

39 Adusu-Şi-a aminte că ei sunt doar trup, suflare ce se duce şi nu se mai întoarce. †

40 De câte ori L-au amărât ei în pustie şi L-au mâniat în pământ fără de apă? †

41 Şi s’au întors şi L-au pus pe Dumnezeu la’ncercare şi pe Sfântul lui Israel L-au întărâtat.

42 Nu şi-au adus aminte de mâna Lui, de ziua’n care i-a mântuit din mâna asupritorului,

43 cum a făcut El în Egipt semnele Lui şi minunile Lui în câmpia Tanis:

44 în sânge le-a prefăcut râurile şi ploile, ca ei să nu poată bea; †

45 tăuni a trimis asupră-le şi i-au mâncat, şi broaşte şi i-au prăpădit; †

46 şi roadele lor le-a dat omizilor şi ostenelile lor le-a dat lăcustelor; †

47 şi viile lor le-a nimicit cu grindină şi duzii lor, cu brumă; †

48 vitele lor le-a dat pe seama grindinei, pe seama focului averile lor; †

49 împotriva lor a trimis urgia mâniei Lui; mânie, urgie şi necaz prin îngeri răi anume trimişi;

50 o cale-i făcuse mâniei Sale şi sufletele lor nu le-a cruţat de la moarte şi cirezile lor în moarte le-a închis. †

51 Şi a lovit pe fiecare întâi-născut în Egipt, pârga sârguinţelor lor în corturile lui Ham. †

52 Ca pe o turmă Şi-a ridicat poporul, ca pe o turmă i-a dus în pustie †

53 şi’ntru nădejde i-a călăuzit, iar ei nu s’au temut şi pe vrăjmaşii lor marea i-a acoperit.

54 Şi i-a dus în muntele sfinţeniei Sale, muntele acesta pe care dreapta Lui îl dobândise.

55 Neamuri a izgonit de dinaintea lor şi lor le-a împărţit prin sorţi pământ de moştenire şi’n corturile lor a aşezat seminţiile lui Israel. †

56 Dar ei L-au pus la’ncercare şi L-au amărât pe Dumnezeu Cel-Preaînalt şi mărturiile Lui nu le-au păzit. †

57 Şi s’au întors şi au trădat ca şi părinţii lor şi s’au făcut ca într’un arc viclean

58 şi L-au mâniat între înălţimile dealurilor lor şi prin idolii lor L-au făcut gelos. †

59 Dumnezeu a auzit şi nu S’a mai uitat la ei şi ca pe o nimica l-a socotit pe Israel

60 şi nu i-a mai vrut locaşul din Şilo, locaşul Său în care locuise printre oameni. †

61 Tăria lor a dat-o robiei şi’n mâinile vrăjmaşului frumuseţea lor. †

62 Cu sabie Şi-a îngrădit poporul şi spre moştenirea Lui n’a mai privit.

63 Focul i-a înghiţit pe tinerii lor şi fecioarele lor nu s’au jelit. †

64 Preoţii lor de sabie au căzut şi pentru văduvele lor nimeni nu va plânge. †

65 Şi Domnul Se trezi ca unul ce-a dormit, ca un bărbat puternic prea-săturat de vin,

66 şi pe vrăjmaşii Săi i-a lovit din spate, ocară veşnică le-a dat. †

67 De sălaşul lui Iosif S’a lepădat şi seminţia lui Efraim n’a ales-o;

68 ci a ales seminţia lui Iuda, muntele Sion pe care l-a iubit,

69 şi Şi-a zidit locaşul Său cel sfânt ca pe al unui inorog, în veac l-a întemeiat pe pământ.

70 Şi l-a ales pe David, robul Său, şi l-a luat de la turmele de oi, †

71 de lângă oile fătătoare l-a luat, ca să-l păstorească pe Iacob, poporul Său, şi pe Israel, moştenirea Sa. †

72 Şi i-a păstorit întru nerăutatea inimii lui şi prin iscusinţa mâinilor sale i-a călăuzit.