Psalmii 30

1 Spre Tine, Doamne, am nădăjduit, să nu fiu ruşinat nicicând. Întru dreptatea Ta izbăveşte-mă şi scapă-mă. †

2 Pleacă-Ţi auzul spre mine, grăbeşte de mă scapă; fii mie Dumnezeu ocrotitor şi casă de scăpare spre mântuirea mea. †

3 Că Tu eşti puterea mea şi scăparea mea şi de dragul numelui Tău mă vei călăuzi şi mă vei hrăni. †

4 Tu mă vei scoate din cursa aceasta pe care-au ascuns-o pentru mine, că Tu eşti ocrotitorul meu.

5 În mâinile Tale îmi voi pune duhul; Tu m’ai mântuit, Doamne, Dumnezeul adevărului. †

6 Urâtu-i-ai pe cei ce ţin la zădărnicii deşarte, dar eu în Domnul am nădăjduit. †

7 Bucura-mă-voi şi mă voi veseli de mila Ta, că Tu ai căutat spre smerenia mea, mântuit-ai din nevoi sufletul meu †

8 şi nu m’ai lăsat în mâinile vrăjmaşului, la loc larg mi-ai aşezat picioarele. †

9 Miluieşte-mă, Dumnezeule, că sunt în necaz; ochiul îmi e tulburat de supărare, şi tot astfel sufletul şi inima mea. †

10 Că’ntru dureri mi se cheltuie viaţa şi’ntru suspine anii mei; tăria mea s’a slăbit în sărăcie şi oasele mele s’au tulburat. †

11 Tuturor vrăjmaşilor mei m’am făcut de ocară, mai mult, şi vecinilor mei şi frică cunoscuţilor mei, iar cei ce mă vedeau pe-afară fugeau de mine. †

12 Uitat am fost de la inimă ca un mort, ajuns-am ca un vas netrebnic. †

13 Că am auzit cârtirea multora din cei ce locuiesc în preajmă, când se adunau laolaltă împotriva mea sfătuindu-se să-mi ia sufletul. †

14 Dar eu în Tine am nădăjduit, Doamne; zis-am: „Tu eşti Dumnezeul meu”.

15 Vremile mele sunt în mâinile Tale; izbăveşte-mă de vrăjmaşii mei şi de cei ce mă prigonesc. †

16 Arată faţa Ta peste robul Tău, întru mila Ta mântuieşte-mă. †

17 Doamne, să nu fiu ruşinat că Te-am chemat pe Tine; necredincioşii să se ruşineze, pogoare-se la iad!

18 Mute să se facă buzele cele viclene, care’mpotriva celui drept grăiesc nelegiuire cu mândrie şi defăimare.

19 Cât e de mare mulţimea bunătăţii Tale, Doamne, pe care ai pus-o deoparte pentru cei ce se tem de Tine, pe care ai vădit-o celor ce nădăjduiesc în Tine înaintea fiilor oamenilor. †

20 De tulburarea oamenilor îi vei ascunde întru ascunsul feţei Tale, de tăgada limbilor în cortul Tău îi vei acoperi. †

21 Binecuvântat este Domnul, că minunată a fost mila Sa în cetatea’mpresurată.

22 Iar eu am zis în tulburarea mea: „Alungat sunt eu de la faţa ochilor Tăi”. Şi, totuşi, Tu ai auzit glasul rugăciunii mele când am strigat către Tine. †

23 Iubiţi-L pe Domnul voi, toţi cuvioşii Săi, căci Domnul caută adevăruri, dar celor ce se trufesc le plăteşte cu vârf. †

24 Îmbărbătaţi-vă şi fie-vă inima întărită, a tuturor celor ce nădăjduiţi în Domnul! †