Marcu 4

1 Şi iarăşi a început Iisus să înveţe lângă mare; şi s’a adunat la El mulţime foarte multă, aşa încât El a intrat în luntre ca să stea pe mare, iar mulţimea toată era lângă mare, pe uscat. †

2 Şi multe lucruri îi învăţa în parabole; şi în învăţătura Sa le spunea: †

3 „Ascultaţi: Iată, ieşit-a semănătorul să semene. †

4 Şi pe când semăna el, o parte din seminţea a căzut lângă drumb şi păsările cerului au venit şi au mâncat-o. †

5 Şi altă parte a căzut pe loc pietros, unde n’avea pământ mult, şi a răsărit de îndată, pentru că nu avea pământ adânc; †

6 şi când s’a ridicat soarele s’a ofilit şi, pentru că nu avea rădăcină, s’a uscat. †

7 Altă parte a căzut între spini şi spinii au crescut şi au înăbuşit-o şi roade nu a dat. †

8 Şi altele au căzut în pământul cel bun şi, înălţându-se şi crescând, au dat roadă şi au adus: una treizeci, alta şaizeci, alta o sută”. †

9 Şi zicea: „Cel ce are urechi de auzit, să audă!” †

10 Iar când a fost singur, cei ce erau pe lângă El împreună cu cei doisprezece L-au întrebat despre parabolă. †

11 Şi El le-a zis: „Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu, dar celor din afară toate li se fac în parabole, †

12 ca privind să privească şi să nu vadă, şi auzind să audă şi să nu înţeleagă, ca nu cumva să-şi revină şi să li se ierte”d. †

13 Şi le-a zis: „Nu pricepeţi parabola aceasta? Atunci cum veţi înţelege toate parabolele? †

14 Semănătorul seamănă cuvântul. †

15 Cele de lângă drum sunt aceia în care se seamănă cuvântul; şi numa’ ce-l aud, că vine de’ndată Satana şi ia cuvântul semănat în ei. †

16 Tot aşa, cele semănate pe loc pietros sunt aceia care aud cuvântul şi-l primesc de’ndată cu bucurie, †

17 dar nu au rădăcină întru ei şi durează doar pân’la un timp; apoi, când se întâmplă strâmtorare sau prigoană din pricina cuvântului, îndată se poticnesc. †

18 Şi cele semănate între spini sunt cei care ascultă cuvântul, †

19 dar pătrunzând în ei grijile veacului acestuia şi înşelăciunea bogăţiei şi poftele după celelalte, acestea înăbuşă cuvântul şi-l fac neroditor. †

20 Iar cele semănate pe pământul cel bun sunt cei care aud cuvântul şi-l primesc şi aduc roade: unul treizeci, altul şaizeci şi altul o sută”. †

21 Şi le zicea: „Se aduce oare făclia ca să fie pusă sub obroc sau sub pat? Oare nu ca să fie pusă în sfeşnic? †

22 Că nu este ceva ascuns care să nu fie dat pe faţă; nici nu a fost ceva tăinuit decât ca să vină la lumina zilei. †

23 Cel ce are urechi de auzit, să audă!” †

24 Şi le spunea: „Fiţi cu luare-aminte la ceea ce auziţi! Cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura; iar vouă, celor ce auziţi, vi se va da cu adaos. †

25 Pentru că celui ce are i se va da; iar de la cel ce nu are se va lua şi ceea ce are”e. †

26 Şi zicea: „Aşa este împărăţia lui Dumnezeu, ca un om care aruncă sămânţa în pământ, †

27 şi doarme şi se scoală, noaptea şi ziua, şi sămânţa răsare şi creşte fără ca el să ştie cum. †

28 Că pământul rodeşte de la sine: mai întâi pai, apoi spic, apoi grâu deplin în spic. †

29 Iar când rodul se coace, îndată trimite secera, că a sosit secerişul”. †

30 Şi zicea: „Cum vom asemăna împărăţia lui Dumnezeu, sau prin ce parabole ne-o vom închipui? †

31 Cu grăuntele de muştar care, la vremea când se seamănă în pământ este mai mic decât toate seminţele pământului; †

32 dar după ce se seamănă, el creşte şi se face mai mare decât toate legumele şi va face ramuri mari, încât sub umbra lui se pot sălăşlui păsările cerului”. †

33 Şi cu multe parabole ca acestea le grăia cuvântul, după cum erau ei în stare să înţeleagă. †

34 Iar fără parabolă nu le grăia; însă ucenicilor Săi le lămurea pe toate între El şi ei. †

35 Şi în ziua aceea, când s’a înserat, a zis către ei: „Să trecem pe ţărmul celălalt”. †

36 Şi lăsând ei mulţimea, L-au luat cu ei în corabie aşa cum era; că erau şi alte corăbii cu El. †

37 Şi s’a făcut furtună mare de vânt şi valurile se prăvăleau peste corabie, încât corabia era aproape să se umple. †

38 Iar El era în partea dindărăt a corăbiei, dormind pe căpătâi. Şi L-au deşteptat şi I-au zis: „Învăţătorule, ţie nu-ţi este grijă că pierim?” †

39 Şi El, sculându-Se, a certat vântul şi i-a spus mării: „Taci! potoleşte-te!” Şi vântul a încetat şi s’a făcut linişte mare. †

40 Şi le-a zis lor: „De ce sunteţi aşa de fricoşi? Încă n’aveţi credinţă?” †

41 Şi frică mare i-a cuprins şi ziceau unii către alţii: „Cine este oare Acesta, că şi vântul şi marea I se supun?” †