Marcu

Marcu 5

Sursă: Mărturie Athonită

1 Şi au venit în cealaltă parte a mării, în ţinutul Gadarenilor. †

2 Şi de’ndată ce El a ieşit din corabie, L-a întâmpinat din morminte un om cu duh necurat †

3 care îşi avea locuinţa în morminte; şi nimeni nu putea să-l lege nici cu lanţuri, †

4 pentru că de multe ori, fiind legat în obezi şi în lanţuri, el rupea lanţurile şi obezile, le sfărâma şi nimeni nu putea să-l potolească; †

5 şi neîncetat, noaptea şi ziua, era prin morminte şi prin munţi, strigând şi tăindu-se cu pietre. †

6 Iar văzându-L de departe pe Iisus, a alergat şi I s’a închinat. †

7 Şi strigând cu glas puternic, I-a zis: „Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu-Cel-Preaînalt? Te jur pe Dumnezeu să nu mă chinuieşti!…”. †

8 Că îi zicea: „Duh necurat, ieşi afară din om!” †

9 Şi l-a întrebat: „Care-ţi este numele?” Şi I-a răspuns: „Numele meu este Legiune, că suntem mulţi”. †

10 Şi mult Îl rugau să nu-i trimită afară din acel ţinut. †

11 Iar acolo, lângă munte, era o turmă mare de porci care păştea. †

12 Şi L-au rugat, zicând: „Trimite-ne în porci, ca să intrăm în ei”. †

13 Şi El le-a dat voie. Şi ieşind duhurile necurate, au intrat în porci, şi turma s’a repezit de pe stâncă’n mare. Şi erau ca la două mii şi se înăbuşeau în mare. †

14 Iar cei care-i păzeau au fugit şi au dat de veste în oraş şi prin sate. Şi au venit să vadă ce s’a întâmplat. †

15 Şi s’au dus la Iisus; şi l-au văzut pe cel demonizat şezând jos, îmbrăcat şi întreg la minte, pe el, care avusese legiune de demoni; şi s’au înfricoşat. †

16 Iar cei care au văzut le-au povestit ce s’a făcut cu demonizatul şi despre porci. †

17 Şi ei au prins a-L ruga să plece din hotarele lor. †

18 Iar când intra El în corabie, cel ce fusese demonizat Îl ruga să-l ia cu Dânsul. †

19 Şi Iisus nu i-a îngăduit, ci i-a zis: „Mergi la casa ta, la ai tăi, şi spune-le cât a făcut Domnul pentru tine şi cum te-a miluit”. †

20 Iar el a plecat şi a început să vestească în Decapole câte a făcut Iisus pentru el; şi toţi se minunau. †

21 Şi după ce Iisus a trecut iarăşi cu corabia de partea cealaltă, s’a adunat la el mulţime multă; şi El era lângă mare. †

22 Şi a venit unul din mai-marii sinagogii, cu numele Iair; şi, văzându-L, I-a căzut la picioare †

23 şi L-a rugat mult, zicând: „Fiica mea este pe moarte; vino şi pune-ţi mâinile pe ea, ca să scape şi să trăiască”. †

24 Şi a mers cu el. Şi mulţime multă Îl urma şi-L îmbulzea. †

25 Şi era o femeie care de doisprezece ani avea scurgere de sânge. †

26 Şi multe îndurase de la mulţi doctori, cheltuindu-şi toate ale sale, dar nefolosind nimic, ci mai mult mergând înspre rău. †

27 Auzind ea de Iisus şi venind în mulţime şi fiindu-I în spate, s’a atins de haina Lui; †

28 că-şi zicea: „De mă voi atinge măcar de haina Lui, mă voi vindeca”. †

29 Şi îndată izvorul sângelui ei a încetat şi ea a simţit în trup că s’a vindecat de boală. †

30 Şi îndată cunoscând Iisus în Sine puterea ieşită din El şi întorcându-Se către mulţime, a întrebat: „Cine s’a atins de hainele Mele?” †

31 Şi I-au zis ucenicii: „Tu vezi mulţimea îmbulzindu-Te, şi zici: cine s’a atins de Mine?…”. †

32 Şi El se uita împrejur s’o vadă pe aceea care făcuse aceasta. †

33 Iar femeia, înfricoşându-se şi tremurând, ştiind ce i se făcuse, a venit şi a căzut înaintea Lui şi I-a spus tot adevărul. †

34 Iar El i-a zis: „Fiică, credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace şi fii sănătoasă de boala ta!” †

35 În timp ce El încă vorbea, au venit de la mai-marele sinagogii, zicând: „Fiica ta a murit; de ce-L mai superi pe Învăţător?” †

36 Dar Iisus, auzind cuvântul ce se grăise, i-a zis mai-marelui sinagogii: „Nu te teme. Crede numai!” †

37 Şi n’a lăsat pe nimeni să meargă cu El, decât numai pe Petru şi pe Iacob şi pe Ioan, fratele lui Iacob. †

38 Şi au venit la casa mai-marelui sinagogii şi a văzut tulburare şi pe cei ce plângeau şi se tânguiau mult. †

39 Şi intrând, le-a zis: „De ce vă tulburaţi şi plângeţi? Copila n’a murit, ci doarme”. †

40 Şi ei Îl luau în râs. Iar El, scoţându-i pe toţi afară, a luat cu sine pe tatăl copilei, pe mama ei şi pe cei ce erau cu Dânsul şi a intrat unde era copila. †

41 Şi apucând-o pe copilă de mână, i-a grăit: „Talità kumi”, ceea ce se tâlcuieşte: „Fiică, ţie-ţi zic, scoală-te!” †

42 Şi de’ndată s’a sculat copila şi umbla, că era de doisprezece ani. Şi au fost cuprinşi de uimire, de mare uimire. †

43 Şi El le-a poruncit cu stăruinţă ca nimeni să nu afle de aceasta. Şi le-a spus să-i dea copilei să mănânce. †