Psalmul 41

1 În ce chip dorește cerbul izvoarele apelor, așa dorește sufletul meu de Tine, Dumnezeule.

2 Însetat-a sufletul meu de Dumnezeul Cel tare, Cel viu; când voi veni și mă voi arăta Feței lui Dumnezeu?

3 Făcutu-mi-s-au lacrimile mele pâine ziua și noaptea, când mi se zicea mie în toate zilele: „Unde este Dumnezeul tău?”.

4 De acestea mi-am adus aminte și am revărsat în mine sufletul meu, că voi străbate locul cortului cel minunat, până la casa lui Dumnezeu, în glas de veselie și de laudă și în sunet de prăznuire.

5 Pentru ce ești mâhnit, suflete al meu, și pentru ce mă tulburi? Nădăjduiește în Dumnezeu, că mă voi mărturisi Lui; mântuirea feței mele și Dumnezeul meu.

6 În mine sufletul meu s-a tulburat; pentru aceasta îmi voi aduce aminte de Tine, din pământul Iordanului și al Ermonului, din muntele cel mic.

7 Adânc pe adânc cheamă în glasul căderii apelor Tale; toate furtunile Tale și valurile Tale peste mine au trecut.

8 Ziua va porunci Domnul mila Sa, iar noaptea cântare către El de la mine, rugăciune către Dumnezeul vieții mele.

9 Spune-voi lui Dumnezeu: „Sprijinitorul meu ești Tu. Pentru ce m-ai uitat? Pentru ce umblu mâhnit când mă necăjește vrăjmașul meu?”.

10 Când se sfărâmau oasele mele, mă ocărau vrăjmașii mei, zicându-mi în toate zilele: „Unde este Dumnezeul tău?”.

11 Pentru ce ești mâhnit, suflete al meu, și pentru ce mă tulburi? Nădăjduiește în Dumnezeu, că mă voi mărturisi Lui, mântuirea feței mele și Dumnezeul meu.