De ce Dumnezeu poruncește uneori distrugerea unor popoare întregi în Vechiul Testament?
Pe scurt : Aceste texte sunt printre cele mai grele. Ortodoxia le citește ca judecăți istorice într-o etapă pedagogică a revelației, nu ca model creștin de urmat. Plinătatea voii lui Dumnezeu se vede în Hristos, Care oprește violența răzbunătoare și poruncește iubirea vrăjmașilor.
Nuanța ortodoxă
Mai întâi trebuie spus cinstit: aceste pasaje nu trebuie îndulcite artificial. Ele scandalizează, și este normal să ne tulbure. Dar nici nu trebuie rupte de contextul lor: lumea veche era marcată de violență, idolatrie, sacrificii umane și război tribal. Israel nu este prezentat ca moral superior prin sine; Deuteronomul spune explicit că nu pentru dreptatea lui primește țara.
În lectura Bisericii, aceste texte au și un sens duhovnicesc: popoarele vrăjmașe devin imaginea patimilor care trebuie nimicite fără compromis în inimă. Asta nu șterge întrebarea istorică, dar arată cum Biserica le-a primit fără să facă din ele o chemare la ură etnică.
Creștinul nu are voie să ia aceste texte ca justificare pentru violență religioasă. Hristos este criteriul. Când ucenicii vor să coboare foc peste un sat, El îi mustră. Când Petru scoate sabia, El îl oprește. În Hristos, războiul adevărat se mută împotriva păcatului, a morții și a demonilor, nu împotriva unor popoare.
Surse
- Deuteronom 9, 4-6
- Facerea 15, 16
- Luca 9, 54-56
- Matei 5, 44
- Efeseni 6, 12