De ce îngăduie Dumnezeu suferința?
Pe scurt: Dumnezeu nu vrea răul și nu trimite suferința ca pedeapsă de la un judecător îndepărtat. Suferința a intrat în lume odată cu ruperea legăturii dintre om și Dumnezeu — dar Dumnezeu nu rămâne în afara ei: în Hristos, El însuși coboară în suferință și o străbate, până la moartea pe Cruce.
Nuanța ortodoxă
În tradiția ortodoxă, Dumnezeu nu este autorul răului. El a făcut lumea bună și l-a făcut pe om liber — iar libertatea adevărată poate fi și refuzată. Răul și suferința nu vin dintr-o hotărâre a lui Dumnezeu, ci din rănirea legăturii dintre creație și Creator. De aceea Biserica nu citește fiecare durere ca pe o pedeapsă personală, trimisă „de sus” ca să fie descifrată.
Răspunsul ortodox nu este în primul rând o teorie care explică suferința, ci o Persoană care intră în ea. Dumnezeu nu privește durerea noastră de departe: în Hristos, El însuși flămânzește, plânge la mormântul prietenului Său și moare pe Cruce. Crucea nu explică suferința — o străbate și o preschimbă din interior. Semnul nu mai este absența lui Dumnezeu, ci prezența Lui tocmai acolo unde ne-am aștepta mai puțin.
Asta nu înseamnă că numim răul „bun”. Suferința rămâne suferință, iar lacrimile sunt îngăduite — Hristos însuși a plâns. Dar, în mâinile lui Dumnezeu, chiar și ceea ce ne doare poate deveni loc de întâlnire cu El, de creștere și de apropiere. Nu pentru că durerea ar fi bună în sine, ci pentru că nimic nu este în afara iubirii Lui, care poate scoate viață chiar și din moarte.
Și încă ceva, foarte concret: Ortodoxia nu te lasă singur în suferință. Biserica se roagă pentru cei în necaz, îi cercetează pe cei bolnavi și are Sfinte Taine — Spovedania, Împărtășania, Sfântul Maslu — care nu sunt „proceduri”, ci întâlniri reale cu Hristos cel ce vindecă.
Surse
- Ioan 16, 33 — „În lume necazuri veți avea; dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea.”
- Romani 8, 18 — „Pătimirile vremii de acum nu sunt vrednice de mărirea care ni se va descoperi.”
- Sfântul Ioan Gură de Aur — în omiliile sale (între altele Omiliile către poporul din Antiohia și cele la Epistola către Romani) învață că Dumnezeu poate scoate bine chiar și din relele îngăduite, fără a fi El pricina răului.