Cum știu că Dumnezeu există?
Pe scurt : Nu există o demonstrație care să-ți bage credința în cap cu forța, și e bine că nu există, fiindcă atunci n-ar mai fi iubire, ar fi constrângere. Dar sunt o grămadă de semne care arată într-acolo, lumea care există în loc să nu existe, frumusețea, conștiința, setea de sens. Credința nu e un salt în gol, e un pas spre o lumină pe care o întrezărești deja.
Nuanța ortodoxă
Mai întâi, gândește-te la cel mai simplu lucru. De ce există ceva, și nu mai degrabă nimic? Universul nu trebuia să existe, și totuși există, are reguli, are ordine, e inteligibil. Sfântul Pavel spunea că însușirile nevăzute ale lui Dumnezeu se văd, înțelese din făpturi (Romani 1, 20). Adică creația nu e o dovadă matematică, dar e ca o operă care îți vorbește despre cineva.
Apoi e ceva și mai aproape de tine, conștiința. De unde vine simțul ăsta că unele lucruri sunt cu adevărat rele și altele cu adevărat bune, dincolo de ce-mi convine mie? Și de unde setea asta de a fi iubit, de a avea un rost, pe care nimic din lumea asta nu o stinge complet? Părinții spuneau că sufletul e făcut pentru Dumnezeu, și de aia nu-și găsește odihna deplină în altceva.
Dar atenție, în Ortodoxie nu-L cunoști pe Dumnezeu mai ales cu mintea, ca pe o teoremă. Îl cunoști mai ales prin trăire, prin rugăciune, prin curățirea inimii. Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu (Matei 5, 8). Sfinții nu credeau în Dumnezeu ca într-o idee, Îl întâlneau. De aia cel mai bun argument nu e o vorbă deșteaptă, e un om sfânt.
Surse
- Romani 1, 20 (creația arată spre Făcător)
- Matei 5, 8 (cei curați cu inima Îl vor vedea)
- Faptele Apostolilor 17, 27-28 (Dumnezeu, nu departe de fiecare dintre noi)