Ce e păcatul? Și ce e „păcatul strămoșesc”?
Pe scurt : Păcatul nu e mai întâi o listă de reguli încălcate, e o ratare a țintei, o rupere de Dumnezeu, Care e izvorul vieții. Cât despre „păcatul strămoșesc”, atenție, ortodocșii nu cred ca în Apus că ne naștem vinovați de păcatul lui Adam. Moștenim urmările lui, moartea, slăbiciunea, înclinarea spre rău, dar nu vina lui personală.
Nuanța ortodoxă
Mai întâi, ce e păcatul. Cuvântul din greaca veche înseamnă chiar „a greși ținta”, ca o săgeată care nu nimerește. Păcatul nu e doar „am încălcat o poruncă”, e că m-am întors cu spatele la Cel pentru Care sunt făcut. Și fiindcă El e viața, ruperea de El aduce, încet, moartea. De aia păcatul nu e atât o crimă de pedepsit, cât o rană care se infectează.
Acum, partea delicată, și aici ortodocșii vorbesc altfel decât mulți din Apus. În Occident, după Fericitul Augustin, s-a întărit ideea că toți moștenim vina lui Adam, că ne naștem deja vinovați. Ortodoxia nu spune asta. Noi spunem că moștenim urmările căderii, o fire slăbită, supusă morții și ușor de înclinat spre rău, dar nu vina personală a lui Adam. Un prunc nou-născut nu e vinovat de nimic.
De ce contează? Fiindcă schimbă totul în cum vezi botezul, omul, pe Dumnezeu. Nu ne botezăm fiindcă bebelușul ar fi un mic vinovat care merită osândă, ci fiindcă vrem să-l altoim de mic pe Hristos, să-l vindecăm de la început de boala morții și să-l facem mădular al Bisericii. Dumnezeu nu pleacă de la „ești vinovat”, ci de la „ești bolnav și vreau să te vindec”.
Surse
- Romani 5, 12 (printr-un om a intrat păcatul, și prin păcat moartea)
- Iezechiel 18, 20 (fiul nu poartă nedreptatea tatălui)
- Psalmul 50 (citit în cheia firii căzute, nu a vinei moștenite)