Tit 2
Sursă: Mărturie Athonită
1 Tu însă grăieşte ceea ce i se cuvine învăţăturii sănătoase. †
2 Bătrânii să fie treji la minte, cumpătaţi, sănătoşi în credinţă, în iubire, în răbdare; †
3 bătrânele, de asemenea, să fie cu’nfăţişare de sfântă cuviinţă, nu clevetitoare, nu robite vinului mult; să înveţe ce e bine, †
4 ca să le’ndrumeze pe cele tinere să-şi iubească bărbaţii, să-şi iubească copiii
5 şi să fie cuminţi, curate, gospodine, bune, plecate bărbaţilor lor, aşa încât cuvântul lui Dumnezeu să nu fie defăimat. †
6 De asemenea, îndeamnă-i pe cei tineri să fie cuminţi,
7 întru toate arătându-te pe tine însuţi pildă de fapte bune: curăţie în învăţătură, cuviinţă, †
8 cuvânt sănătos, de nelovit, pentru ca cel potrivnic să se ruşineze, neavând de zis nimic rău de noi. †
9 Robii să li se supună’ntru toate stăpânilor lor; să fie plăcuţi, să nu întoarcă vorba, †
10 să nu dosească ceva, ci să arate’ntreaga lor bunăcredinţă, pentru ca’ntru toate să-i facă cinste învăţăturii Mântuitorului nostru Dumnezeu. †
11 Căci harul lui Dumnezeu li s’a arătat, mântuitor, tuturor oamenilor, †
12 învăţându-ne să lepădăm fărădelegea şi poftele lumeşti, şi’n veacul de acum să trăim cu stăpânire de sine, cu dreptate şi cucernicie, †
13 aşteptând fericita nădejde şi arătarea slavei marelui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, †
14 Cel ce pe Sine S’a dat pentru noi ca să ne răscumpere din toată fărădelegea şi să-Şi curăţească Sieşi popor ales, râvnitor de fapte bune. †
15 Pe acestea grăieşte-le şi mustră şi îndeamnă cu toată tăria. Nimeni să nu te dispreţuiască! †