Luca

Luca 11

Sursă: Mărturie Athonită

1 Şi a fost că pe când era El rugându-Se într’un loc, după ce a încetat I-a zis unul din ucenicii Săi: „Doamne, învaţă-ne să ne rugăm, aşa cum şi Ioan i-a învăţat pe ucenicii lui”. †

2 Şi le-a zis: „Când vă rugaţi, ziceţi: Tatăl nostru Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău. Vină împărăţia Ta. Facă-se voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ. †

3 Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă’n fiecare zi. †

4 Şi ne iartă nouă păcatele noastre, căci şi noi iertăm oricui ne-o datorează nouă. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de Cel-Rău”. †

5 Şi le-a zis: „Cine dintre voia, având un prieten, de se va duce la el în miez de noapte şi-i va zice: Prietene, împrumută-mă cu trei pâini,

6 că mi-a venit un prieten de pe drum şi n’am ce să-i pun dinainte;

7 dar acela, răspunzând dinlăuntru, i-ar zice: Nu-mi da de lucru!, acum uşa e’ncuiată şi copiii mei sunt în aşternut cu mine; nu pot să mă scol să-ţi dau… †

8 Vă spun Eu vouă: Chiar dacă nu se va scula şi nu-i va da pentru că-i este prieten, pentru îndrăzneala lui, totuşi, se va scula şi-i va da cât îi trebuie. †

9 Şi Eu vă zic: Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide. †

10 Că oricine cere, ia; şi cel ce caută, găseşte; şi celui ce bate, i se va deschide. †

11 Şi care tată dintre voi, dacă-i va cere fiul său pâine, îi va da piatră? Sau dacă-i va cere peşte, în loc de peşte îi va da şarpe? †

12 Sau dacă-i va cere un ou, îi va da scorpie? †

13 Deci dacă voi, răi fiind, ştiţi să le daţi fiilor voştri daruri bune, cu cât mai mult Tatăl Cel din ceruri va da Duh Sfânt celor care-L cer de la El!” †

14 Şi a scos un demon, şi acela era mut. Şi a fost că atunci când a ieşit demonul, mutul a vorbit şi mulţimile s’au minunat. †

15 Iar unii dintre ei au zis: „Cu Beelzebul, căpetenia demonilor, scoate demoni”. †

16 Iar alţii, ispitindu-L, Îi cereau semn din cer. †

17 Dar El, cunoscând gândurile lor, le-a zis: „Orice împărăţie care se dezbină în sinea ei se pustieşte şi casă peste casă cade. †

18 Dacă deci Satana s’a dezbinat în sinea lui, cum îi va mai dăinui împărăţia? Fiindcă voi ziceţi că Eu cu Beelzebul îi scot pe demoni. †

19 Iar dacă Eu îi scot pe demoni cu Beelzebul, fiii voştri cu cine îi scot? De aceea ei vă vor fi judecători. †

20 Dar dacă Eu îi scot pe demoni cu degetul lui Dumnezeuc, iată că împărăţia lui Dumnezeu a ajuns la voi! †

21 Atunci când un om tare, înarmat fiind, îşi păzeşte curtea, avuţiile lui sunt în pace; †

22 iar când unul mai tare decât el vine asupră-i şi-l înfrânge, acela îi ia toate armele în care se încrezuse şi-şi împarte prăzile. †

23 Cel ce nu este cu Mine e împotriva Mea; şi cel ce nu adună cu Mine, risipeşte. †

24 Când duhul necurat iese din om, umblă prin locuri fără de apă căutând odihnă; şi negăsind, zice: Mă voi întoarce în casa mea, din care am ieşit. †

25 Şi venind, o află măturată şi împodobită. †

26 Atunci se duce şi ia cu el alte şapte duhuri mai rele decât el; şi ele intră şi locuiesc acolo; şi starea de pe urmă a omului aceluia se face mai rea decât cea dintâi”. †

27 Şi a fost că pe când spunea El acestea, o femeie din mulţime, ridicându-şi glasul, I-a zis: „Fericit este pântecele care Te-a purtat şi pieptul la care ai supt!” †

28 Iar El a zis: „Într’adevăr, fericiţi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzescd”. †

29 Şi cum mulţimile creşteau, El a început să grăiască: „Neamul acesta este neam viclean; cere semn, dar semn nu i se va da, în afară de semnul profetului Iona. †

30 Că precum a fost Iona semn pentru Niniviteni, tot aşa şi Fiul Omului va fi pentru neamul acesta. †

31 Regina de la miazăzie se va ridica la judecată cu bărbaţii neamului acestuia şi-i va osândi, pentru că ea a venit de la marginile pământului ca să asculte înţelepciunea lui Solomon; şi iată, aici e mai mult decât Solomon! †

32 Bărbaţii din Ninive se vor scula la judecată cu neamul acesta şi-l vor osândi, pentru că ei s’au pocăit la propovăduirea lui Iona; şi iată, aici e mai mult decât Iona! †

33 Nimeni, aprinzând făclia, nu o pune în loc ascuns, nici sub obroc, ci în sfeşnic, pentru ca cei ce intră să vadă lumina. †

34 Ochiul tău este luminătorul trupului. Când ochiul tău este curat, şi trupul tău întreg e luminat; dar când ochiul tău este rău, şi trupul tău e întunecat. †

35 Aşadar, ia seama ca lumina din tine să nu fie întuneric. †

36 Prin urmare, dacă tot trupul tău este luminat, neavând nici o parte întunecată, luminat va fi în întregime, ca atunci când te luminează făclia cu strălucirea ei”. †

37 Şi pe când El vorbea, un fariseu L-a rugat să prânzească la el; şi intrând, a şezut la masă. †

38 Iar fariseul s’a mirat văzând că El nu S’a spălat înainte de masă. †

39 Şi Domnul i-a zis: „Acum, voi, fariseilor, curăţiţi partea din afară a paharului şi a blidului, dar lăuntrul vostru este plin de răpire şi de viclenie. †

40 Nebunilor! Oare nu cel ce a făcut partea din afară a făcut-o şi pe cea dinlăuntru?

41 Dar daţi-le ca milostenie pe cele dinlăuntrul vostru şi, iată, toate vă sunt curate!… †

42 Dar vai vouă, fariseilor!, că daţi zeciuială din izmă şi din untişor şi din toate legumele, dar lăsaţi la o parte dreptatea şi iubirea lui Dumnezeu; pe acestea se cuvenea să le faceţi, fără ca pe acelea să le lăsaţi. †

43 Vai vouă, fariseilor!, că iubiţi scaunele cele dintâi în sinagogi şi salutările în pieţe. †

44 Vai vouă, cărturari şi farisei făţarnici!, că sunteţi ca mormintele ce nu se văd şi pe care oamenii calcă fără s’o ştie”g. †

45 Şi răspunzând unul dintre învăţătorii de lege, I-a zis: „Învăţătorule, spunând acestea ne ocărăşti şi pe noi?”

46 Iar El a zis: „Vai şi vouă, învăţătorilor de lege!, că-i împovăraţi pe oameni cu sarcini anevoie de purtat, dar voi nici cel puţin c’un deget nu le-atingeţi. †

47 Vai vouă!, că voi clădiţi mormintele profeţilor, dar părinţii voştri i-au ucis. †

48 Deci voi sunteţi martori şi încuviinţaţi faptele părinţilor voştri; pentru că ei i-au ucis, iar voi le clădiţi mormintele!… †

49 De aceea şi înţelepciunea lui Dumnezeu a zis: Voi trimite la ei profeţi şi apostoli; şi dintre ei vor ucide şi vor prigoni; †

50 ca să se ceară de la neamul acesta sângele tuturor profeţilor care s’a vărsat de la întemeierea lumii,

51 de la sângele lui Abel până la sângele lui Zaharia, cel ce a pierit între altar şi templu. Adevăr vă spun: Se va cere de la neamul acesta! †

52 Vai vouă, învăţătorilor de lege!, că aţi acaparat cheia cunoaşteriih; voi înşivă n’aţi intrat, iar pe cei ce voiau să intre i-aţi împiedicat”. †

53 Ieşind El de acolo, cărturarii şi fariseii au început să-L urască cu înverşunare şi să-L facă să vorbească despre mai multe,

54 pândindu-L şi căutând să prindă ceva din gura Lui, ca să-I găsească vină. †