Isaia

Isaia 62

Sursă: Mărturie Athonită

1 De dragul Sionului nu voi păstra tăcere şi de dragul Ierusalimului nu Mă voi da odihnei, până când dreptatea lui ca o lumină va ieşi şi mântuirea Mea ca o făclie va arde. †

2 Şi neamurile vor vedea dreptatea ta şi regii îţi vor vedea mărirea şi toţi cu nume nou te vor chema, pe care Domnul l-a numit. †

3 Cunună de mândreţe vei fi tu în mâna Domnului şi diademă ’mpărătească în mâna Dumnezeului tău. †

4 Şi nu te vei mai numi „Părăsită” şi pământul tău nu se va mai numi „Pustiu”, fiindcă numele tău va fi „Bunăvoirea-Mea” şi pământul tău se va numi „Locuit”; că Domnul a binevoit întru tine, iar pământul tău locuit va fi. †

5 Şi’n felul în care un tânăr locuieşte cu o fecioară, aşa vor locui fiii tăi cu tine; şi va fi că precum se veseleşte mirele de mireasă, aşa se va veseli de tine Domnul. †

6 Şi pe zidurile tale, Ierusalime, pus-am paznici de toată ziua şi de toată noaptea, care nicicând nu vor înceta să pomenească de Domnul. †

7 Că nimeni nu-i asemenea vouă atunci când El va fi pus rânduială şi va face Ierusalimul mândrie pe pământ. †

8 Juratu-S’a Domnul pe dreapta Sa şi pe tăria braţului Său: – De-acum nu le voi mai da duşmanilor tăi grâul şi strânsurile tale, nici că feciorii străinilor îţi vor mai bea vinul pentru care tu te-ai ostenit; †

9 ci numai cei ce le-au adunat, aceia le vor mânca şi vor lăuda pe Domnul, şi numai cei care au cules strugurii, aceia îi vor bea în curţile Mele cele sfinte. †

10 Mergeţi prin porţile Mele şi faceţi-i cale poporului Meu şi pietrele din cale daţi-le în lături; stindard ridicaţi pentru neamuri! †

11 Că, iată, Domnul a făcut să se audă pân’la marginile pământului: – Spuneţi-i fiicei Sionului: Iată, Mântuitorul tău vine, având cu Sine răsplata Sa şi lucrarea Sa înaintea feţei Sale. †

12 Şi-i vor numi pe ei „Popor sfânt”, „Răscumpărat-de-Domnul”, iar tu te vei numi „Cetate-căutată”, „Cetate-nepărăsită”. †