Iov 38

1 După ce a încetat Elihu de a mai vorbi, zis-a Domnul către Iov prin vifor şi nor: †

2 „O, cine e acela ce sfatul Mi-l ascunde şi-n noduri de cuvinte M’ascunde chiar pe Mine?

3 Încinge-ţi bărbăteşte mijlòcu’n cingătoare: Eu întrebări voi pune, iar tu ai să-Mi răspunzi. †

4 Unde erai când Însumi întemeiam pământul? Hai, spune-mi, dacă ştii! †

5 Ştii oare cine-anume i-a hotărât măsuri, sau cine-a pus o plasă de funii peste el? †

6 şi, dacă-l ţin pilaştrii, în ce sunt ei înfipţi? sau cin’ i-a pus tărie de piatră unghiulară? †

7 hai, cine?; toate-acestea când stele se năşteau şi îngerii Mei (da, toţi!) Mă preamăreau în cor? †

8 Când marea se născuse din sânul maicii sale şi se vărsa pe-alături, au cine a’ngrădit-o? †

9 că scutece de neguri am pus pe trupul ei şi norul drept veşmânt

10 şi’n jurul ei hotar şi lacăte la porţi, †

11 zicându-i: – Pân’aici doar să vii, şi nu mai mult, şi valurile tale să se zdrobească’n tine! †

12 Au peste tine’ntins-am arìpile luminii, şi’n veacul tău menirea luceafăru-şi căta,

13 anume să apuce pământul de la colţuri să-l scuture de toată nelegiuirea lui?

14 Au tu ai luat ţărână din lut şi i-ai dat viaţă şi ai făcut dintr’însa pământ cuvântător?

15 Au tu ai luat lumina din cei nelegiuiţi? dar braţul celor mândri, au tu l-ai sfărâmat? †

16 Venitu-i-ai tu mării’n adâncuri, la izvoare? umblat-ai tu vreodată pe urmele genunii? †

17 Ţi s-au deschis, de frică, cumva, porţile morţii şi s’au holbat’nainte-ţi ai iadului portari? †

18 Aflat-ai tu lăţimea pământului sub cer?, hai, spune: câtă, cum e?,

19 şi unde-i ţara’n care se ghemuie lumina? dar bezna, ce loc are?

20 de le cunoşti hotarul, hai, du-Mă tu de mână la’ncheietura lor!

21 Le ştii?, că doar pe-atuncea erai şi tu născut, şi-al anilor tăi număr îl ştii cât e de mare… †

22 Ajuns-ai tu vreodată’n cămările zăpezii? dar grindina, văzut-ai din ce cămări se-azvârle †

23 ca Eu să-ţi port de grijă când te pândesc vrăjmaşii la vreme de războaie, la ceas de bătălii? †

24 De unde iese bruma? de und’ se răspândeşte austrul pe pământ? †

25 Au cine-i gată ploii largi curgeri în şuvoaie şi fulgerului cale şi tunetului drum, †

26 aşa încât să plouă’n pământ nelocuit şi’n apriga pustie umblată de ţipenii, †

27 să sature pământul înţelenit, deşert, să facă să răsară păşuni cu iarbă deasă? †

28 Hai, cine-i tatăl ploii şi cine-i cel ce naşte în aer stropi de rouă? †

29 Ce pântec naşte gheaţa şi cine zămisleşte, mai blândă, bruma’n cer,

30 să se pogoare, apă, dar nu curgând ca apa? Adâncul are-o faţă; ei, cine-a rânduit-o?

31 Ştii tu prin ce belciuge Pleiadele se leagă? Deschis-ai tu’ngrădirea ce ţine Orionul? †

32 Au tu eşti cel ce sparge, la vreme, Zodiacul şi-aduce jos, de chică, luceafărul-de-seară?

33 Ce zici?: cunoşti tu oare schimbările din cer şi cele de sub ceruri, că laolaltă merg? †

34 Poţi tu să chemi la tine, cu voce arsă, norul, şi el să mi te-asculte cu revărsări de apă?

35 Poţi tu trimite’n ţintă iuţi trăsnete, şi ele să meargă şi să-ţi spună: – Ajuns-am; ce să facem?…

36 Cine i-a dat femeii ştiinţa de a ţese, ca şi pe-aceea, veche, de-a face-alesături?

37 Au cine ţine’n număr, cu’nţelepciune, norii, şi cerul îl apleacă, prielnic, spre pământ, †

38 să se reverse-asupră-i ca pulberea’n vântoase, măcar că-l întărisem ca piatra’n patru muchii?

39 Tu eşti cel ce vânează mâncare pentru lei şi potoleşte foamea balaurilor mari, †

40 când toţi aceştia, gheme’n culcuşuri, stau la pândă sau se ascund în dese hăţişuri prin păduri?

41 Cine-a avut în grijă să’ndestuleze corbul, când puii lui spre Domnul de foame croncănesc şi umblă’ncoace’ncolo în căutarea hranei? †