Iov 33

1 De-aceea, Iov, ascultă cuvintele ce-ţi spun, urechea ţi-o apleacă spre graiul meu întreg.

2 Deschis-am gura, iată, şi limba mea grăieşte.

3 Eu inima curată o am întru cuvinte, priceperea din buze gândeşte ce-i curat.

4 Dumnezeiescul Duh pe mine m’a făcut, suflarea, ea mă’nvaţă, a Celui-Preaputernic. †

5 Hai, dacă eşti în stare, răspunde-mi la acestea; nu te grăbi, ci cată la mine, eu la tine.

6 Întocmai ca şi mine, eşti plăsmuit din humă; da, din aceeaşi humă noi suntem plăsmuiţi; †

7 de-aceea nici o spaimă nu-ţi va veni din parte-mi, nici mâna mea asupră-ţi va fi apăsătoare.

8 Tu însuţi chiar ai spus-o în chiar auzul meu, din graiul gurii tale te-am auzit spunând:

9 – Curat sunt, fără vină, şi n’am păcătuit, eu sunt fără prihană, iar nu nelegiuit; †

10 dar El aflat-a’n mine o oarece pricìnă, El socoteşte’n Sine că eu I-aş fi vrăjmaş, †

11 îmi vâră pe la glezne picioarele’n butuci şi căile, pe toate, tot El mi le pândeşte… †

12 Cum oare zici tu: Drept sunt, şi nu m’a ascultat!, când veşnic este Cel de deasupra omenirii?

13 Şi zici: De ce n’ascultă’n cuvânt dreptatea mea?…

14 Că de vorbit El, Domnul, vorbeşte doar o dată; a doua oară însă El Se rosteşte’n vis †

15 sau, noaptea, în vedenie precum atunci când cade grea frică peste oameni la vreme de odihnă şi somn în aşternut; †

16 atunci El dă pe faţă ascunsul gând din oameni, cu frică’n chipu-acesta prin gând înfricoşându-i, †

17 ca astfel să-l întoarcă pe om din strâmbătate şi trupul să i-l scape de prăbuşire’n hău †

18 şi sufletul din moarte la pândă să i-l scoată spre-a nu fi şi el unul din cei căzuţi în luptă.

19 De-asemeni, îl mai mustră cu boală’n aşternut, când oasele dintr’însul – vai, multe! – amorţesc,

20 când trupul nu-i primeşte nici aburul din pâine în timp ce bietul suflet pofteşte să mănânce; †

21 acestea, pân’ce carnea din el îi putrezeşte şi oasele, golite, încep să i se vadă,

22 pân’sufletul dintr’însul se-apropie de moarte şi viaţa lui, de iad.

23 De-ar fi chiar mii de îngeri aducători de moarte, lui rană nu-i va face nici unul dintre ei când inima-i gândeşte întoarcerea la Domnul şi omului va spune păcatul său întreg şi-şi va vădi de faţă cu toţi fărădelegea; †

24 atunci El [Domnul] nu-l va lăsa să cadă’n moarte şi-i înnoi-va trupul ca varul pe perete şi oasele lui iarăşi cu măduvă le-o umple †

25 şi fragedă-i va face lui carnea, ca de prunc, şi-i va reda lui însuşi bărbatul între oameni.

26 El Domnului se roagă, şi Domnul îl ascultă, şi va intra cu faţă curată’ntru mărire şi veste dă’ntre oameni de mântuirea sa. †

27 Atunci de-abia el, omul, s’o’nvinui pe sine: Greşit-am, făr’ să-mi vină pedeapsă pe măsură;

28 am suflet: mântuieşte-l de tot ce-i stricăciune!, am viaţă: fă-o astăzi să vadă’n veci lumina!… †

29 Pe-acestea toate, iată, le face Cel-Puternic cu omul: da, trei căi

30 prin care El mă scapă cu sufletul din moarte, aşa ca viaţa’n mine să-L laude’n lumină. †

31 Iov, ia aminte bine, ascultă la ce-ţi spun, fii mut, eu voi vorbi.

32 De ai cuvinte’n tine, atunci, te rog, răspunde-mi!; grăieşte, că mi-i voia ca tu să ai dreptate;

33 iar dacă nu, ascultă; să taci acum spre cel ce te’nvaţă’Nţelepciunea”.