Iov 3

1 După aceea şi-a deschis Iov gura şi şi-a blestemat ziua,

2 zicând:

3 „Să piară ziua-aceea în care m’am născut şi noaptea care-a zis: „Un prunc se zămisli!” †

4 Desiş de’ntunecime să fie ziua-aceea; de sus, din ceruri, Domnul să n’o mai ia în seamă, de sus, din cer, lumina pe ea să nu mai cadă!

5 Din beznă umbra morţii s’o ţină strâns în gheare şi negură’ndesată să vină peste ea!

6 Blestem pe ziua-aceea, blestem pe noaptea-aceea, să piară’n întuneric!; nicicând să nu mai fie’ntre zilele din an, şi nici între-ale lunii să nu se socotească;

7 ci’ntreagă noaptea-aceea să fie’ntr’o durere; nu, nici o veselie în ea, nici bucurie;

8 blestem din partea celui ce zilele blesteamă, a celui ce trezeşte din solzi Leviatanul. †

9 Întunece-se aştrii acelei nopţi adânci; s’aştepte lung lumina şi ea să nu mai vină, luceafărul de ziuă nu-l vadă răsărind;

10 că pântecele mamei nu l-a’ncuiat la prag, durerea s’o alunge din ochii nedeschişi.

11 De ce nu mi-a fost moartea în sânul maicii mele, sau n’am murit de’ndată ce i-am ieşit din pântec? †

12 De ce şi-a pus genunchii să-mi fie aşternut, şi pieptul ei cel dulce de ce i l-am mai supt?…

13 Acum, dormindu-mi somnul, m’aş înveli’n tăcere; zăcând, m’aş odihni †

14 cu regii laolaltă şi cu mai-marii lumii semeţi întru armùri,

15 sau cu boierii-alături îmbelşugaţi de aur, cei ale căror case sunt doldora de-argint;

16 aş fi ca stârpitura de pântec lepădată, ca pruncii prea devreme lumina s’o mai vadă. †

17 Acolo păcătoşii’n iuţimea lor au ars; acolo-şi au odihnă cei osteniţi în trup;

18 acolo nici vieţaşii nu mai aud poruncă şi glas de temnicer.

19 Acolo mic şi mare, de-a valma, sunt totuna; acolo robu’n fine de domn nu se mai teme… †

20 De ce s’a dat lumină amarului luminii şi viaţă celor care’n durere vieţuiesc

21 şi celor ce-şi vor moartea şi nu dau peste ea, în van scurmând s’o afle ca pe-o comoară-ascunsă †

22 şi-s plini de bucurie de-o nimeresc cândva?

23 Odihnă-i este omului murirea, căci într’însa l-înfaşă Dumnezeu!

24 În faţa pâinii mele mă podidesc suspine şi spaime curgătoare sunt lacrimile mele; †

25 temutu-m’am de spaimă, şi iat-o, stă deasupră-mi; de ceea ce mi-e frică, aceea-mi stă’nainte. †

26 Nici pace pentru mine, nici tihnă, nici odihnă, ci groaza m’a cuprins!”