Iov

Iov 28

Sursă: Mărturie Athonită

1 Că loc are argintul acolo und’ se naşte şi loc e pentru aur de lămurit în foc.

2 Că fierul din adâncul subpământean se trage, arama se ciopleşte aşa cum tai în piatră.

3 El [omul] rânduială a pus în întuneric, în toate socoteşte hotarul cel din urmă, al pietrei de’ntuneric, al ei de umbra morţii,

4 pârâu ce-şi taie drumul prin albie de nisip. Cei ce-au uitat dreptaru’ntre muritori pieriră.

5 Pământul, cel din care ieşea la faţă pâinea, pe dedesubt se’ntoarse, ca răvăşit de foc;

6 în piatra lui, acolo-i locaş pentru safir, şi lutul său e aur.

7 Un drum pe care, iată, nici pasărea nu-l ştie şi nici un ochi de vultur de sus nu l-a ochit,

8 pe care nu-l călcară feciori de uşuratici, nici leul nu-l trecu.

9 În piatră colţuroasă el şi-a întins o mână şi, sfărâmând-o, munţii i-a dezrădăcinat;

10 vârtejuri mari de apă din râuri şi le-a spart şi ochii mei văzură noian de nestemate;

11 adâncurile apei tot el le-a dezvelit, puterea arătându-şi, întreagă, la lumină.

12 Înţelepciunea însă, ea, unde s’a aflat? şi unde este locul în care stă Ştiinţa?

13 Nu-i pământean pe lume să-i fi văzut cărarea, şi nici că ea vreodată’ntru oameni s’a aflat.

14 Adâncul din genună a zis: Ea nu e’n mine!, iar Marea: Nu-i cu mine!

15 Ea nu se dă pe preţuri de aur zăvorât, argintul greu din cumpeni nu-i poate fi de schimb; †

16 ea nu se preţuieşte cu aur de Ofir, şi nici cu scumpul onix, precum nici cu safirul; †

17 nici aurul, nici sticla nu-s pe potriva ei, pe vase mari de aur nu poate fi schimbată; †

18 mărgeanul şi cleştarul nici nu mai intră’n vorbă, că’Nţelepciunea trage mai greu decât adâncul; †

19 topazul negrei Nubii nu-i poate sta’nainte, cu ea nu stă’mpreună nici aurul curat. †

20 Şi-atunci, Înţelepciunea, ea, unde s’a aflat? şi unde este locul în care stă Ştiinţa?

21 Nu-i om s’o poată şti, ascunsă e de ochiul şi-al pasării din cer.

22 Pierzania şi Moartea s’au mărginit să spună: – Am auzit prin târguri vorbindu-se de ea!…

23 Doar Dumnezeu, El este Cel ce-i deschide calea şi locul i-l cunoaşte. †

24 El este Cel ce vede întregul de sub cer şi ştie tot ce Dânsul făcut-a pe pământ, †

25 deci: vântului popasuri şi apelor măsură

26 atunci când i-a dat ploii răstimpurile ei şi trăsnetului calea; †

27 atunci El a văzut-o şi-atunci a tâlcuit-o, atunci a pregătit-o şi-atunci a cercetat-o.

28 Iar omului îi zise: – Înţelepciunea-i frica de Domnul-Dumnezeu, şi-a te feri de rele, aceasta e Ştiinţa!” †