Ieremia 8

1 În vremea aceea zice Domnul: „Scoate-voi din mormintele lor oasele regilor lui Iuda şi oasele principilor lui şi oasele preoţilor şi oasele profeţilor şi oasele locuitorilor Ierusalimului. †

2 Şi le voi zbici la soare, la lună şi la toate stelele şi la toată «oastea cerului», la toate pe care ei le-au iubit şi cărora au slujit şi după care au mers şi la care s’au închinat; nu vor fi plânşi şi nici îngropaţi, ci pildă vor fi pe faţa’ntregului pământ, †

3 – că’n locul vieţii au ales moartea –, chiar tuturor care-au mai rămas din neamul acela, în fiece loc în care Eu îi voi alunga. †

4 Că acestea zice Domnul: Oare cel ce cade nu se ridică? oare cel ce se abate nu se întoarce?

5 De ce oare s’a abătut acest popor al Meu în răzvrătire neruşinată şi’n propria lor voie s’au înstăpânit şi n’au vrut să se întoarcă? †

6 Luaţi aminte, dar, şi auziţi: Oare nu aşa vor grăi: Nu-i nici unul care să se pocăiască de răutatea lui prin a zice: «Ce-am făcut?» Alergătorul iese sleit din alergare ca un cal ostenit în chiar rânchezatul lui. †

7 Barza’n cerul ei îşi cunoaşte anotimpul, tot astfel turtureaua şi rândunica; păsăruicile vin când trebuie să vină, doar acest popor al Meu nu cunoaşte judecăţile Domnului. †

8 Cum oare veţi spune: «Noi suntem înţelepţi şi cu noi e legea Domnului»?… Zadarnic foloseşte scriitorul condeiul mincinos. †

9 Înţelepţii s’au dat de ruşine, s’au descumpănit şi s’au prins, fiindcă au lepădat cuvântul Domnului. Ce înţelepciune este’ntru ei? †

10 De aceea: Femeile lor le voi da altora şi ţarinile lor, altor moştenitori, fiindcă toţi – de la cel mai mic pân’ la cel mai mare – toţi sunt iubitori de arginţi şi toţi – de la profet pân’ la preot –, toţi spun minciuni. †

11 Ei s’au făcut că vindecă frântura poporului Meu, zicând: «Pace, pace!»; dar pace nu era. †

12 S’au ruşinat fiindcă s’au poticnit, dar nu s’au ruşinat ca aceia care’ntr’adevăr se ruşinează; de aceea căderea lor, atunci când cad, e’ntreagă, iar la vremea cercetării vor pieri, zice Domnul. †

13 Roadele lor şi le vor aduna, zice Domnul: Struguri în vii nu sunt, şi nici smochine în smochini, iar frunzele-au căzut de tot. †

14 De ce mai stăm degeaba? Adunaţi-vă, să intrăm în cetăţile cele tari şi să pierim acolo, căci Dumnezeu ne-a lepădat şi cu apă de fiere ne-a adăpat, fiindcă’n faţa Lui am păcătuit. †

15 Pentru pace ne-am adunat: nici un spor!; vremea vindecării: nimic decât spaimă! †

16 Auzi-vom nechezul cailor sprinteni [veniţi] de la Dan; la nechezul cailor călărimii lui a tremurat pământul; el va veni şi va mânca pământul şi tot ce e pe el, cetatea şi pe cei ce locuiesc într’însa. †

17 Că, iată, Eu trimit la voi şerpi ucigaşi împotriva cărora descântec nu este şi vă vor muşca de moarte †

18 cu durerea inimii voastre nenorocite. †

19 Iată, sună strigarea fiicei poporului Meu dintr’o ţară de foarte departe: «Nu-i oare Domnul în Sion? nu-i nici un rege-acolo?». – fiindcă M’au supărat cu idolii lor, cu deşertăciunile-acestea venite din străini –”. †

20 Vara s’a dus, secerişul e gata, noi nu ne-am mântuit.

21 De prăbuşirea fiicei poporului meu m’am întristat; întru uimirea mea dureri m’au cuprins, ca ale femeii ce naşte.

22 Nu-i oare nici un balsam în Galaad? nu-i nici un doctor pe-acolo? De ce nu-i nici o vindecare pentru fiica poporului meu?… †

23 Cine-i va da capului meu apă şi izvoare de lacrimi ochilor mei, pentru ca ziua şi noaptea să-l plâng pe acest popor al meu, pe cei ucişi ai fiicei poporului meu? †