Faptele Apostolilor 4

1 Pe când vorbea către popor, au venit asupra lor preoţii, căpetenia templului şi saducheii, †

2 tulburaţi că ei învaţă poporul şi vestesc întru Iisus învierea din morţi. †

3 Şi punând mâna pe ei, i-au pus sub pază până a doua zi, căci acum era seară. †

4 Iar mulţi din cei ce auziseră cuvântul au crezut, şi numărul bărbaţilor a ajuns ca la cinci mii. †

5 Şi a fost că a doua zi s’au adunat căpeteniile lor şi bătrânii şi cărturarii din Ierusalim,

6 şi Anna arhiereul şi Caiafa şi Ioan şi Alexandru şi câţi erau din neamul arhieresc, †

7 şi punându-i la mijloc, i-au întrebat: „Cu ce putere sau în numele cui aţi făcut voi aceasta?” †

8 Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a zis: „Căpetenii ale poporului şi bătrâni ai lui Israel, †

9 dacă noi suntem astăzi cercetaţi pentru facere de bine unui om bolnav, prin Cine a fost el vindecat,

10 fie-vă cunoscut vouă tuturor şi întregului popor Israel că întru numele lui Iisus Hristos Nazarineanul, pe Care voi L-aţi răstignit, dar pe Care Dumnezeu L-a înviat din morţi, întru El stă acesta sănătos înaintea voastră! †

11 El este piatra cea neluată în seamă de către voi, ziditorii, care a ajuns în capul unghiului; †

12 şi întru nimeni altul nu este mântuirea, căci sub cer nu este dat între oameni nici un alt nume întru care noi trebuie să ne mântuim”. †

13 Şi văzând ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan şi ştiind că sunt oameni fără carte şi simpli, se mirau; şi îi cunoşteau că fuseseră împreună cu Iisus.

14 Pe de altă parte, văzându-l pe omul cel tămăduit stând cu ei, nimic n’aveau de zis împotrivă. †

15 Dar poruncindu-le să iasă afară din sinedriu, vorbeau între ei, †

16 zicând: „Ce vom face noi cu oamenii aceştia? Cum că prin ei s’a făcut o minune învederată, vădit le este tuturor celor ce locuiesc în Ierusalim, şi noi nu putem tăgădui. †

17 Dar ca nu cumva să se răspândească mai mult în popor, să-i ameninţăm, pentru ca nici unui om să nu-i mai vorbească ei în numele acesta”. †

18 Şi chemându-i, le-au poruncit ca nicidecum să nu mai grăiască şi nici să mai înveţe în numele lui Iisus. †

19 Iar Petru şi Ioan, răspunzând, le-au zis: „Judecaţi dacă înaintea lui Dumnezeu este drept să ascultăm de voi mai mult decât de Dumnezeu; †

20 că noi nu putem să nu vorbim despre cele ce-am văzut şi-am auzit”.

21 Iar ei, ameninţându-i din nou, le-au dat drumul, negăsind nici un chip să-i pedepsească, din pricina poporului; că toţi Îl slăveau pe Dumnezeu pentru ceea ce se făcuse.

22 Căci omul cu care se făcuse această minune a vindecării avea mai mult de patruzeci de ani.

23 Fiind eliberaţi, au venit la ai lor şi le-au spus câte le-au vorbit lor arhiereii şi bătrânii.

24 Iar ei, auzind, într’un cuget au ridicat glasul către Dumnezeu şi au zis: „Stăpâne, Dumnezeule, Tu, Cel ce ai făcut cerul şi pământul şi marea şi toate cele ce sunt într’însele, †

25 Cel ce prin gura părintelui nostru David, slujitorul tău, ai zis prin Duhul Sfânt: De ce oare s’au întărâtat neamurile şi de ce’n deşert au cugetat popoarele? †

26 S’au strâns laolaltă regii pământului, mai marii între ei s’au sfătuit împotriva Domnului şi a Hristosului Său. †

27 Că’ntr’adevăr asupra Sfântului Tău Fiu Iisus, pe Carele Tu L-ai uns, în cetatea aceasta s’au adunat laolaltă şi Irod, şi Pilat cu păgânii şi cu popoarele lui Israel, †

28 ca să le facă pe toate câte mâna Ta şi planul Tău mai dinainte le-au rânduit să fie. †

29 Şi acum, Doamne, caută spre ameninţările lor şi dă-le robilor Tăi ca’ntru toată’ndrăznirea cuvântul să Ţi-l grăiască; †

30 întinde-Ţi mâna spre vindecare, şi semne şi minuni săvârşeşte prin numele Sfântului Tău Fiu, Iisus!” †

31 Şi pe când se rugau astfel, s’a cutremurat locul în care erau adunaţi şi s’au umplut toţi de Duhul Sfânt şi cu’ndrăznire grăiau cuvântul lui Dumnezeu. †

32 Iar inima şi sufletul mulţimii celor ce au crezut erau una; şi nici unul nu zicea că este al său ceva din averea sa, ci toate le erau de obşte. †

33 Şi cu mare putere dădeau apostolii mărturie despre învierea Domnului Iisus Hristos şi mare har era peste ei toţi. †

34 Şi nimeni între ei nu era lipsit, pentru că toţi câţi aveau ţarini sau case le vindeau şi aduceau preţul celor vândute †

35 şi-l puneau la picioarele apostolilor. Şi se împărţea fiecăruia după cum avea nevoie. †

36 Iar Iosif, cel numit de apostoli Barnaba – care se tâlcuieşte Fiul Mângâierii –, levit de neam cipriot, †

37 având ţarină şi vânzând-o, a adus banii şi i-a pus la picioarele apostolilor. †