Cântarea Cântărilor 6

1 – Und’ ţi-a plecat iubitul, o, tu, cea mai frumoasă’ntre femei, frăţânul tău încòtro s’a’ndreptat să-l căutăm cu tine laolaltă?

2 – Iubitul meu s’a pogorât întru grădina lui, acolo’ntre răzoare de miresme să-şi pască turma şi s’adune crini. †

3 A lui sunt eu, a lui, iubitul meu, şi el, iubitul meu, îmi este-al meu. El turma lui şi-o paşte printre crini. †

4 – Frumoasă eşti ca un surâs, iubito, şi mândră-mi eşti precum Ierusalimul şi de temut ca oştile sub flamuri. †

5 Te rog, întoarce-ţi ochii dinspre mine, căci ei mă copleşesc. E părul tău ca un ciopor de capre urcând, şerpuitor, pe Galaad; †

6 şi dinţii tăi, o turmă de oi albe scăldate’n râu ’nainte de-a fi tunse, avându-şi toate gemeni câte doi şi fără rod nici una dintre ele; †

7 buzele tale, roşu din fuior şi graiul tău, frumos; obrajii tăi, o rodie în două sub vălul tău de nuntă. †

8 Sunt şaizeci de regine, optzeci de ţiitoare şi fete fără număr, †

9 dar una este porumbiţa mea, desăvârşita mea,ea una-i este maicii sale, aleasa celei ce-a născut-o; fecioarele o văd şi-o fericesc, reginele şi ţiitoarele ’mpreună o laudă. †

10 Cine-i aceasta oare ce se iveşte lin ca aurora, frumoasă precum luna, aleasă precum soarele şi de temut ca oştile sub flamuri?

11 M’am coborât în tainica grădină a nucilor să văd şuvoiul apei la obârşii, şi via să o văd de-a odrăslit şi rodiile dac’au dat în floare. – Acolo pieptul ţi-l voi dărui.

12 Nu, sufletul din mine nu-şi dă seama cum de-am ajuns în carele regeşti.