Cântarea Cântărilor 2

1 Eu, iată-mă în câmp: sunt floarea lui; eu, iată-mă în văi: sunt crinul lor.

2 – Precum e crinul între spini, aşa-i iubita mea printre codane. †

3 – Precum e măru’n arborii pădurii, aşa-i iubitul meu între feciori; la umbra lui dorit-am şi-am şezut şi roada lui mi-i dulce’n cerul gurii. †

4 Ducèţi-mă’ntr’a vinului cămară şi dragoste îngrămădiţi deasupră-mi! †

5 Cu miruri întăriţi-mă, vă rog, şi arşiţa mi-o răcoriţi cu mere, că de iubire sunt aprinsă.

6 Cu stânga lui va sta sub capul meu şi dreapta lui mă va cuprinde. †

7 – Fete ale Ierusalimului, vă conjur pe-a ţarinii putere şi tărie să nu-mi treziţi ori să-mi sculaţi iubita pân’ce ea însăşi va voi!… †

8 – Un glas?! E glasul celui drag al meu! El vine, iată-l, peste munţi sărind, el peste dealuri saltă. †

9 Iubitul meu e-asemeni căprioarei, un pui de cerb pe muntele Betel.El stă acolo, iată-l, în spatele despărţiturii noastre, pândind pe la ferestre, adulmecând prin gratii. †

10 Iubitul meu răspunde şi îmi zice: „Ridică-te, iubita mea, şi vino, frumoasa mea, tu, porumbiţa mea! †

11 Că, iată, iarna a trecut şi ploile s’au dus, au încetat

12 şi florile se-arată pe pământ şi-i vremea de plivit şi-auzi cum turtureaua gângureşte jos, în livada noastră;

13 smochinul odrăsleşte muguri vii, dau viile în floare şi’n mireasmă; ridică-te, iubita mea, şi vino, frumoasa mea, tu, porumbiţa mea, ridică-te şi vino! †

14 Porumba mea, ascunsă’n cuta stâncii, în taina unui zid cu’ntărituri, arată-mi faţa ta şi fă-mă glasul tău să ţi-l aud, că dulce-i glasul tău şi faţa ta-i frumoasă!” †

15 (Ah, prindeţi-ne vulpile, pe cele mici, care ne strică viile, căci viile’nfloresc!) †

16 – Iubitul meu e-al meu, eu sunt a lui. El turma lui şi-o paşte printre crini. †

17 ’Nainte ca amurgul să adie şi umbrele pe zare să se’ncline, întoarce-te, iubite, şi fii asemeni unui căprior, tu, pui de cerb al munţilor rotunzi! †