2 Timotei 3
Sursă: Mărturie Athonită
1 Şi pe aceasta s’o ştii, că’n vremile din urmă veni-vor vremuri grele. †
2 Că oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de argint, lăudăroşi, trufaşi, blasfemiatori, neascultători de părinţi, nerecunoscători, pângăritori, †
3 fără inimă, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, cruzi, duşmani ai binelui, †
4 trădători, obraznici, orbiţi de trufie, iubitori mai mult de plăceri decât de Dumnezeu, †
5 având înfăţişarea credinţei celei bune dar tăgăduindu-i puterea. Îndepărtează-te şi de aceştia. †
6 Că dintre aceştia sunt cei ce se strecoară prin case şi vânează femeiuşti împovărate de păcate, purtate de felurite pofte, †
7 cei ce mereu învaţă şi niciodată nu pot ajunge la cunoaşterea adevărului. †
8 Aşa cum Iannes şi Iambres i s’au împotrivit lui Moise, tot astfel şi aceştia stau împotriva adevărului, oameni stricaţi la minte şi netrebnici pentru credinţă. †
9 Dar mai departe nu vor merge; fiindcă nebunia lor le va fi tuturor vădită, aşa cum a fost şi a acelora.
10 Tu însă mi-ai urmat mie în învăţătură, în purtare, în năzuinţă, în credinţă, în iubire, în stăruinţă,
11 în prigonirile şi suferinţele mele câte mi-au fost în Antiohia, în Iconiu, în Listra. Câte prigoniri am răbdat!, şi din toate m’a izbăvit Domnul. †
12 Prigoniţi vor fi şi toţi cei ce voiesc să trăiască cucernic în Hristos Iisus. †
13 Cât despre oamenii răi şi amăgitori, ei vor merge din rău în mai rău, înşelători şi înşelaţi. †
14 Tu însă rămâi în cele ce-ai învăţat şi de care eşti încredinţat, deoarece ştii de la cine le-ai învăţat †
15 şi fiindcă din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, cele ce pot să te înţelepţească spre mântuire prin credinţa cea întru Hristos Iisus. †
16 Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu şi de folos spre dare de învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre deprinderea cea întru dreptate, †
17 pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit, bine pregătit pentru tot lucrul bun. †