2 Tesaloniceni

2 Tesaloniceni 1

Sursă: Mărturie Athonită

1 Pavel, Silvan şi Timotei către Biserica Tesalonicenilor întru Dumnezeu, Tatăl nostru, şi întru Domnul nostru Iisus Hristos: †

2 Har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Iisus Hristos! †

3 Datori suntem ca’ntotdeauna să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru voi, fraţilor, aşa cum se cuvine, fiindcă mult creşte credinţa voastră, iar iubirea fiecăruia dintre voi toţi prisoseşte, a unuia faţă de altul, †

4 încât noi înşine ne lăudăm cu voi în Bisericile lui Dumnezeu pentru statornicia şi credinţa voastră în toate prigonirile şi necazurile pe care le’nduraţi: †

5 dovadă a dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, anume că vrednici sunteţi voi de împărăţia lui Dumnezeu pentru care şi pătimiţi – †

6 de vreme ce drept este înaintea lui Dumnezeu ca El cu necaz să le răsplătească celor ce vă necăjesc, †

7 iar vouă, celor necăjiţi, cu odihnă, împreună cu noi, la arătarea din cer a Domnului Iisus cu îngerii puterii Sale †

8 în foc învăpăiat, răzbunare aducând asupra celor ce nu-L cunosc pe Dumnezeu şi asupra celor ce nu se supun Evangheliei Domnului nostru Iisus. †

9 Ei vor primi ca pedeapsă veşnica pieire de la faţa Domnului şi de la slava puterii Lui, †

10 când în ziua aceea va veni să Se preamărească întru sfinţii Săi şi cu uimire să fie privit de toţi cei ce au crezut, pentru că mărturia noastră către voi a fost crezută. †

11 Pentru aceasta ne şi rugăm întotdeauna pentru voi, ca Dumnezeul nostru să vă facă vrednici de chemarea Sa şi cu putere să’mplinească toată bunăvrerea voastră de a face binele şi toată lucrarea credinţei voastre, †

12 ca numele Domnului nostru Iisus să se preamărească’ntru voi şi voi întru El, după harul Dumnezeului nostru şi al Domnului Iisus Hristos. †