Psaltirea

Psalmul 149

Sursă: Mărturie Athonită

1 Cântați Domnului cântare nouă, lauda Lui în adunarea celor cuvioși.

2 Să se bucure Israil de Cel ce l-a făcut pe el, și fiii Sionului să se veselească de Împăratul lor.

3 Să laude numele Lui în horă, în timpane și în psaltire să-I cânte Lui.

4 Că binevoiește Domnul întru poporul Său, și va înălța pe cei blânzi întru mântuire.

5 Lăuda-se-vor cuvioșii întru slavă, și se vor veseli în așternuturile lor.

6 Înălțările lui Dumnezeu în gâtlejul lor, și săbii cu două tăișuri în mâinile lor.

7 Ca să facă răzbunare întru neamuri, mustrări întru popoare.

8 Ca să lege pe împărații lor în obezi, și pe cei slăviți ai lor în cătușe de fier.

9 Ca să facă întru dânșii judecată scrisă; slava aceasta este a tuturor cuvioșilor Săi.