Psalmul 82
Sursă: Mărturie Athonită
1 Dumnezeule, cine se va asemăna Ție? Să nu taci, nici să Te îmblânzești, Dumnezeule!
2 Că iată, vrăjmașii Tăi s-au întărâtat, și cei ce Te urăsc pe Tine au ridicat capul.
3 Împotriva poporului Tău au meșteșugit gând viclean, și împotriva Sfinților Tăi s-au sfătuit.
4 Zis-au: „Veniți să-i pierdem dintre neamuri, și să nu se mai pomenească numele lui Israil.”
5 Că s-au sfătuit împreună într-un gând, împotriva Ta legământ au făcut sălașurile idumeilor și ismailitenii,
6 Moab și agarenii, Gheval și Ammon și Amalic, și cei de alt neam, cu cei ce locuiesc în Tir.
7 Chiar și Assur a venit împreună cu ei, făcutu-s-au spre ajutor fiilor lui Lot.
8 Fă-le lor ca lui Madiam și lui Sisara, ca lui Iabin la râul Chison.
9 Pierit-au în Endor; făcutu-s-au ca gunoiul pe pământ.
10 Pune pe căpeteniile lor ca pe Oriv și Zev și Zevel și Salmana, pe toate căpeteniile lor,
11 Care au zis: „Să moștenim noi jertfelnicul lui Dumnezeu.”
12 Dumnezeul meu, pune-i ca o roată, ca trestia în fața vântului,
13 Ca focul care arde pădurea, ca văpaia care arde munții.
14 Așa să-i alungi pe ei cu viforul Tău, și întru urgia Ta să-i tulburi pe ei.
15 Umple fețele lor de ocară, și vor căuta numele Tău, Doamne.
16 Să se rușineze și să se tulbure în veacul veacului, să fie înfruntați și să piară.
17 Și să cunoască ei că Numele Tău este Domnul, Tu singur Cel Preaînalt peste tot pământul.