Psaltirea

Psalmul 24

Sursă: Mărturie Athonită

1 Către Tine, Doamne, am ridicat sufletul meu; Dumnezeul meu, în Tine am nădăjduit; să nu fiu rușinat în veac.

2 Nici să râdă de mine vrăjmașii mei; pentru că toți cei ce Te așteaptă pe Tine nu vor fi rușinați; să fie rușinați toți cei ce fac fărădelegi în zadar.

3 Căile tale, Doamne, arată-mi, și cărările Tale mă învață.

4 Îndreaptă-mă spre adevărul Tău și mă învață, că Tu ești Dumnezeu, Mântuitorul meu, și pe Tine Te-am așteptat toată ziua.

5 Adu-ți aminte de îndurările și milele Tale, Doamne, că din veac sunt.

6 Păcatele tinereții mele și ale neștiinței mele nu le pomeni; după mila Ta, pomenește-mă Tu, pentru bunătatea Ta, Doamne.

7 Bun și drept este Domnul; pentru aceasta lege va pune celor ce greșesc în cale.

8 Îndrepta-va pe cei blânzi la judecată, învăța-va pe cei blânzi căile Sale.

9 Toate căile Domnului sunt milă si adevăr pentru cei ce caută legământul Lui și mărturiile Lui.

10 Pentru numele Tău, Doamne, iartă păcatul meu, că mult este.

11 Cine este omul cel ce se teme de Domnul? Lege îi va pune în calea pe care a ales-o.

12 Sufletul lui întru bunătăți se va sălășlui și seminția lui va moșteni pământul.

13 Domnul este întărire celor ce se tem de Dânsul, legământul Lui îl va arăta lor.

14 Ochii mei pururea spre Domnul, că El va scoate din laț picioarele mele.

15 Caută spre mine și mă miluiește, că singur și sărac sunt eu.

16 Necazurile inimii mele s-au înmulțit; din nevoile mele scoate-mă.

17 Vezi smerenia mea și osteneala mea, și-mi iartă toate păcatele mele.

18 Vezi pe vrăjmașii mei, că s-au înmulțit și cu ură nedreaptă m-au urât.

19 Păzește sufletul meu și mă izbăvește; să nu fiu rușinat că am nădăjduit în Tine!

20 Cei fără răutate și cei drepți se lipeau de mine, că Te-am așteptat, Doamne.

21 Izbăvește, Dumnezeule, pe Israil din toate necazurile lui.