Psalmul 9

1 Mărturisi-mă-voi Ție, Doamne, cu toată inima mea, povesti-voi toate minunile Tale.

2 Desfăta-mă-voi și mă voi veseli întru Tine; cânta-voi Numele Tău, Preaînalte.

3 Când se vor întoarce vrăjmașii mei înapoi, slăbi-vor și vor pieri de la fața Ta.

4 Că ai făcut judecata mea și îndreptarea mea; șezut-ai pe tron, Cel ce judeci dreptatea.

5 Certat-ai neamurile și a pierit necredinciosul; Numele lui l-ai șters în veac și în veacul veacului.

6 Vrăjmașului i-au lipsit săbiile întru sfârșit, și cetăți ai surpat.

7 Pierit-a pomenirea lui cu sunet, iar Domnul rămâne în veac.

8 Gătit-a pentru judecată tronul Său, și El va judeca lumea întru dreptate; judeca-va popoarele cu nepărtinire.

9 Și s-a făcut Domnul scăpare săracului, ajutor în vremuri potrivite, în necazuri.

10 Să nădăjduiască în Tine cei ce cunosc Numele Tău, că n-ai părăsit pe cei ce Te caută pe Tine, Doamne!

11 Cântați Domnului, Celui ce locuiește în Sion, vestiți întru neamuri lucrările Lui.

12 Că Cel care răzbună sângele lor și-a adus aminte, n-a uitat strigarea săracilor.

13 Miluiește-mă, Doamne, vezi umilirea mea de către vrăjmașii mei, Cel ce mă înalți din porțile morții,

14 Ca să vestesc toate laudele Tale, în porțile fiicei Sionului; veseli-ne-vom de mântuirea Ta.

15 Afundatu-s-au neamurile întru stricăciunea pe care au făcut-o; în cursa aceasta, pe care au ascuns-o, s-a prins piciorul lor.

16 Cunoscut Se face Domnul judecăți făcând; întru lucrările mâinilor lui s-a prins păcătosul.

17 Să fie întorși păcătoșii în iad, toate neamurile care uită pe Dumnezeu.

18 Că nu până în sfârșit va fi uitat sărmanul, răbdarea săracilor nu va pieri până în sfârșit.

19 Scoală-Te, Doamne, să nu se întărească omul; să fie judecate neamurile înaintea Ta.

20 Pune, Doamne, legiuitor peste ele, ca să cunoască neamurile că oameni sunt.

21 Pentru ce, Doamne, stai departe? Treci cu vederea în vremuri bune și în vremuri de necaz?

22 Când se mândrește necredinciosul, se aprinde sărmanul; se prind în sfaturile pe care le gândesc.

23 Că se laudă păcătosul cu poftele sufletului său, iar cel ce face strâmbătate se binecuvintează.

24 Întărâtat-a cel păcătos pe Domnul, zicând: După mulțimea mâniei Lui nu va cerceta.

25 Nu este Dumnezeu înaintea lui; spurcate sunt căile lui în toată vremea.

26 Leapădă judecățile Tale de la fața lui, peste toți vrăjmașii săi va stăpâni.

27 Că a zis întru inima sa: „Nu mă voi clătina, din neam în neam, rău nu-mi va fi”.

28 A cărui gură este plină de blestem, de răutate și de vicleșug; sub limba lui osteneală și durere.

29 Stă la pândă cu cei bogați întru ascunzișuri ca să ucidă pe cel nevinovat.

30 Ochii lui spre cel sărac privesc; pândește întru ascuns, ca leul din bârlogul său,

31 Pândește ca să răpească pe sărman; să răpească pe sărman ca să-l tragă la el.

32 În lațul său îl va smeri pe el; dar se va pleca și va cădea, când va stăpâni pe cei săraci.

33 Că a zis întru inima sa: „Uitat-a Dumnezeu, întors-a fața Sa, ca să nu vadă până în sfârșit”.

34 Scoală-Te, Doamne, Dumnezeul meu, înalță-se mâna Ta, nu uita pe săracii Tăi până în sfârșit

35 Pentru ce a întărâtat necredinciosul pe Dumnezeu? Că a zis în inima sa: „Domnul nu va cerceta”.

36 Vezi, că Tu la durere și la mânie privești, ca să-l dai pe el în mâinile Tale.

37 Că Ție Ți-a fost lăsat sărmanul, orfanului Tu i-ai fost ajutor. Zdrobește brațul celui păcătos și viclean; căuta-se-va păcatul lui și nu se va afla.

38 Domnul este Împărat în veac și în veacul veacului. Pieriți păgânilor din pământul Lui.

39 Dorința săracilor ai auzit-o, Doamne; la râvna inimii lor a luat aminte urechea Ta,

40 Ca să faci dreptate orfanului și smeritului, ca să nu se mai mândrească omul pe pământ.