Zaharia

Zaharia 4

Sursă: Mărturie Athonită

1 Şi s’a întors îngerul care grăia întru mine şi m’a trezit aşa cum se trezeşte omul din somnul său. †

2 Şi mi-a zis: Ce vezi? Iar eu am zis: M’am uitat; şi, iată un sfeşnic în întregime de aur, şi o candelă deasupra lui, iar pe el şapte făclii, iar la cele şapte făclii, şapte mucări. †

3 Deasupra lui, doi măslini: unul de-a dreapta candelei lui, iar unul de-a stânga. †

4 Şi, întrebând, am zis către îngerul care grăia întru mine: Ce sunt acestea, Doamne?

5 Iar îngerul care grăia întru mine, răspunzând, mi-a grăit, zicând: Nu cunoşti ce sunt acestea? Iar eu am zis: Nu, Doamne.

6 Iar el, răspunzând, mi-a grăit, zicând: Acesta este cuvântul Domnului către Zorobabel, zicând: Nu prin putere mare, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul Atotţiitorul. †

7 Cine eşti tu, muntele cel mare, înaintea lui Zorobabel, ca să cârmuieşti în fericire? Eu voi scoate la iveală Piatra moştenirii: egalitatea harului sunt harurile ei. †

8 Şi a fost cuvântul Domnului către mine, zicând:

9 „Mâinile lui Zorobabel au pus temelia acestei Case, şi mâinile lui o vor isprăvi; iar tu vei cunoaşte că Domnul Atotţiitorul m’a trimis la tine. †

10 Căci cine a dispreţuit zilele cele mici? Şi se vor bucura şi vor vedea piatra de cositor în mâna lui Zorobabel. Acestea şapte sunt ochii Domnului, care privesc peste tot pământul. †

11 Şi, răspunzând, am zis către el: Ce sunt aceşti doi măslini de-a dreapta şi de-a stânga candelei? †

12 Şi am întrebat a doua oară şi i-am zis: Ce sunt cele două ramuri de măslini din latura celor două ţevi de aur ce se varsă’n mucările de aur şi le ridică? †

13 Iar el mi-a zis: Nu ştii ce sunt acestea? Eu am zis: Nu, Doamne. †

14 Şi el mi-a zis: Aceştia sunt cei doi fii ai ungerii care stau lângă Domnul întregului pământ. †