Înţelepciunea lui Solomon 5

1 Cel drept, plin de’ndrăznire, va sta atunci în faţă, de faţă cu aceia ce i-au făcut necazuri şi pentru-a cărui trudă n’aveau decât dispreţ. †

2 Văzându-l, tulburare-i va scutura, şi spaimă, uimiţi, ca’ntr’o poveste, să-l vadă mântuit.

3 Şi-or zice între ei, plini de păreri de rău, gemând amar, cu duhul cuprins de strâmtorare: †

4 „Acesta-i cel pe care cândva-l batjocoream, spre care noi, nebunii, ţinteam doar cu ocări crezând că viaţa-i este o pură nebunie, iar moartea, fără cinste. †

5 Cum de-a ajuns să fie la număr printre fiii lui Dumnezeu, şi parte să-şi aibă printre sfinţi? †

6 Noi ne-am ţinut departe de calea adevărului, nu pentru noi lumina dreptăţii a lucit, iar soarele nu nouă ne-a răsărit de sus. †

7 Sătui suntem de căile nelegiuirii şi ale pierzaniei, pustiuri neumblate-am străbătut, dar calea Domnului n’am cunoscut-o.

8 Ce folos ne-a adus trufia? La ce ne-au slujit bogăţia şi înfumurarea? †

9 Totul a trecut ca o umbră, ca o veste ce vine şi zboară; †

10 ca o corabie ce străbate marea’nvolburată fără să poţi să dai de urma trecerii ei şi nici de şanţul chilei, săpat adânc în valuri; †

11 sau ca o pasăre ce zboară prin aer, al cărei zbor nu lasă nici un semn: loveşte aerul uşor cu aripile în mişcare şi-l spintecă în şuier ascuţit şi-şi taie drum cu ele, dar, după-aceea, nici un semn c’ar fi trecut pe-acolo; †

12 sau ca săgeata’mpinsă către ţintă: aerul rupt se’ntoarce unde-a fost, iar urma ei nicicum n’o poţi afla.

13 Aşa şi noi: de-abia veniţi pe lume, am şi plecat din ea făr’ să-arătăm o urmă de virtute, ci’n răutatea noastră am pierit”.

14 Da, nădejdea celui nelegiuit e ca praful spulberat de vânt, ca negura subţire topită de furtună: se risipeşte precum fumu’n vânt şi trece ca un oaspete de-o zi, firav în amintire. †

15 Dar drepţii vor trăi în veci; răsplata lor este la Domnul, Cel-Preaînalt îi are’n grija Sa. †

16 De-aceea vor primi, din mâna chiar a Domnului, cununa’mpărătească-a strălucirii şi diadema frumuseţii, căci ei de dreapta Lui vor fi păziţi şi ocrotiţi vor fi, ca de un scut, de braţul Său. †

17 Cu-aprinsa-I gelozie drept armură, El va’narma făptura spre-a-Şi nimici vrăjmaşii, †

18 şi, cu dreptatea’mplătoşat, coif îşi va pune dreapta judecată, †

19 sfinţenia Şi-o va face un scut nebiruit,

20 din aspra Sa mânie, o sabie-ascuţită, şi’ntregul univers porni-va la război alături, să-i înfrunte pe cei lipsiţi de minte. †

21 Fulgere vor ţâşni, cu vârful drept la ţintă, din arcul bine’ntins al norilor zburând;

22 din praştie, puzderie de grindini mânioase; spre ei se’ndreaptă furia din clocotele mării şi fluvii în puhoaie vor trece peste ei; †

23 o cruntă vijelie-i va biciui din faţă şi-i va zvârli prin aer precum un uragan. Astfel nelegiuirea va pustii pământul întreg, şi răutatea va răsturna din tronuri pe cei puternici. †