Înţelepciunea lui Solomon 12

1 Căci Duhul Tău cel nestricăcios se află’n toate lucrurile. †

2 De aceea-i pedepseşti cu măsură pe cei care cad, Tu îi dojeneşti, amintindu-le de ce-au păcătuit, pentru ca, scuturându-şi răul, să creadă în Tine, Doamne. †

3 Că pe vechii locuitori ai Ţării Sfinte †

4 i-ai urât din pricina deprinderilor lor nelegiuite, vrăjitorii şi jertfe necurate. †

5 Pe acei nemiloşi ucigaşi de copii, pe cei ce mâncau măruntaie la ospeţe cu carne de om şi cu sânge, pe cei vârâţi în tainice sfaturi, †

6 pe acei părinţi ucigaşi de fiinţe fără apărare Tu i-ai vrut să piară prin mâinile părinţilor noştri,

7 pentru ca această ţară, cea mai dragă Ţie din toate, să primească cinstita colonie a fiilor lui Dumnezeu.

8 Şi totuşi, chiar pe-aceia i-ai cruţat, de vreme ce şi ei erau oameni, şi ai trimis viespi să meargă’naintea oastei Tale ca să-i nimicească încetul cu încetul. †

9 Nu că n’ai fi putut să-i dai pe cei necredincioşi în mâinile celor drepţi într’un război ca lumea, sau să-i nimiceşti doar dintr’o lovitură – prin fiare fioroase sau printr’o vorbă aspră –, †

10 ci, judecându-i încetul cu încetul, ai lăsat loc pentru pocăinţă, cu toate că ştiai că firea lor e vicleană, că răutatea le era înnăscută şi că felul lor de a gândi nu se va schimba în veac, †

11 fiind ei dintru început sămânţă blestemată. Şi nici că Te-ai teme Tu de cineva le-ai trecut cu vederea păcatele. †

12 Căci cine Ţi-ar zice: „Ce-ai făcut?”, sau cine va sta împotriva judecăţii Tale? şi cine Te va da în judecată că ai nimicit nişte neamuri pe care Tu le-ai făcut? şi cine-Ţi va veni în faţă ca răzbunător al unor oameni nedrepţi? †

13 Că’n afară de Tine nu este un Dumnezeu care să aibă grijă de toate şi căruia să-i arăţi că judecăţile Tale n’au fost nedrepte. †

14 Nu există rege sau împărat care să-ţi ceară socoteală pentru aceia pe care Tu i-ai pedepsit.

15 Ci, de vreme ce eşti drept, Tu cârmuieşti lumea cu dreptate şi socoti că a-l osândi pe cel ce nu trebuie pedepsit nu e pe potriva puterii Tale.

16 Da, puterea Ta este începutul dreptăţii: fiind Stăpân a toate, pe toate Tu le cruţi. †

17 Tăria Ta le-o arăţi celor ce nu cred în atotputernicia Ta şi înfrunţi cutezanţa celor ce o cunosc; †

18 dar Tu, stăpân pe propria-Ţi putere, judeci cu îngăduinţă şi ne cârmuieşti cu mare bunătate; Tu n’ai decât să vrei, şi-acolo Ţi-e puterea. †

19 Prin lucruri ca acestea Ţi-ai învăţat poporul că omul drept trebuie să fie iubitor de oameni, iar fiilor Tăi le-ai dat o bună nădejde că păcatele pot fi urmate de pocăinţă. †

20 Că dacă pe cei ce erau vrăjmaşii copiilor Tăi şi osândiţi la moarte, Tu i-ai pedepsit cu-atâta luare-aminte şi îngăduinţă, dându-le timp şi loc spre a se dezbăra de răutatea lor, †

21 atunci, cu câtă luare-aminte îi judeci Tu pe fiii Tăi, Tu, Cel ce, prin jurăminte şi legăminte, le-ai făcut părinţilor lor făgăduinţe atât de frumoase! †

22 Aşadar, în timp ce pe noi ne pedepseşti, pe vrăjmaşii noştri îi biciuieşti de o mie de ori mai mult, pentru ca noi, atunci când judecăm, să ne gândim la bunătatea Ta, iar când suntem judecaţi să ne bizuim pe milă. †

23 De aceea, pe cei nedrepţi care şi-au trăit viaţa nebuneşte i-ai chinuit cu propriile lor urâciuni;

24 că ei au mers atât de departe pe căile rătăcirii, încât luau drept dumnezei dobitoacele cele mai respingătoare şi mai dispreţuite, înşelându-se ca pruncii care încă nu gândesc. †

25 Şi tocmai de aceea, ca unor prunci fără minte, le-ai trimis o pedeapsă de râs.

26 Dar cei ce nu s’au pătruns de această certare neînsemnată vor avea de-a face cu o pedeapsă vrednică de Dumnezeu. †

27 Pe cei care-i făceau să sufere şi pe care îi invidiau, pe cei pe care-i credeau dumnezei şi de care erau pedepsiţi i-au văzut limpede; iar pe Cel pe care altădată nu voiau să-L cunoască L-au recunoscut drept Dumnezeu adevărat. Iată de ce osânda cea mai de pe urmă a venit asupra lor. †