Înţelepciunea lui Iisus Sirah 43

1 Mândrie a înălţimilor, tărie a curăţiei, aşa se-arată ceru’n vedenia lui de slavă. †

2 Când se iveşte, soarele vesteşte, ridicându-se, cât e de minunată lucrarea Celui-Preaînalt; †

3 în plina lui amiază, usucă pământul – şi cine-i poate răbda dogoarea? †

4 Ca să’nroşeascâ fierul, foalele suflă’n jar, dar soarele pe munţi e de trei ori mai jarnic; aburi fierbinţi aruncă şi, săgetând cu razele, întunecă ochii.

5 Mare e Domnul, Cel care l-a făcut; Acesta-i dă poruncă, el îşi grăbeşte mersul. †

6 Şi luna, de asemeni, întotdeauna gata să ne măsoare timpul, e semn pentru vecie. †

7 De la lună vine vestirea sărbătorilor, când ea, după ce-a fost plină, treptat se micşorează. †

8 Ea este cea care i-a dat lunii un nume; în drumul ei, se schimbă şi creşte minunat; pe boltă, cort le face oştirilor de sus cu pânza ei de aur pe-a cerului tărie.

9 Frumuseţea cerului e’n strălucirea stelelor, podoabă luminoasă în înălţimile Domnului;

10 după pravila Celui-Sfânt, nu ies din vorba Lui şi’n veghea lor nu ştiu ce e odihna.

11 Uită-te la curcubeu şi binecuvintează pe Cel ce l-a făcut; în strălucirea lui e mândru fără seamăn, †

12 cuprinde cerul într’un arc de slavă, întins de mâinile Celui-Preaînalt. †

13 Cu porunca Lui face zăpada să cadă şi cu a Lui poruncă mână cu biciul fulgerele;

14 tot El îşi deschide vistieriile, iar norii zboară pe cer ca nişte păsări.

15 Prin marea Sa putere El întăreşte norii şi-i mărunţeşte’n grăunţi de grindină.

16 La vederea Lui se cutremură munţii şi după voia Sa suflă vântul austru. †

17 Glasul tunetului Său face să mugească pământul şi viforul din miazănoapte, precum şi uraganul. †

18 Ca pe nişte păsări în zbor împrăştie zăpada, iar ea cade ca un popas de lăcustă; o vede ochiul, albă, şi se’ncântă, iar sufletul, văzând-o căzând, rămâne’nmărmurit.

19 Iar bruma, precum sarea o varsă pe pământ; şi dac-o’ngheaţă gerul, e ace mici de spin. †

20 Din miazănoapte suflă un vânt rece: gheaţa se prinde pe deasupra apei, se’ntinde şi se’ntinde peste apă şi-o’mbracă’n ţeasta ei ca într’o platoşă.

21 Tot el mănâncă munţii şi arde’n ger pustiul şi precum focul mistuie verdeaţa. †

22 Deodată vine-un nor, şi toate-şi află leacul; după dogoare, rouă aduce bucurie.

23 Cuvântul Său a potolit genunea şi’n ea a sădit insule.

24 Năierii de pe mare îi povestesc primejdiile, iar noi nu ne credem urechilor; †

25 în ea se află lucruri nemaipomenite, de necrezut, vietăţi de toate felurile şi neamul chiţilor. †

26 Prin El, trimisul Său îşi netezeşte drumul şi prin cuvântul Său se rânduieşte totul. †

27 Am putea spune mai multe, dar la capăt nu vom ajunge; într’un cuvânt: El este totul!

28 Unde vom afla puterea de a-L preamări? Căci El, Marele, e pe deasupra tuturor lucrurilor Sale, †

29 Domn de temut, covârşitor de mare şi minunat în tot ceea ce poate. †

30 Lăudaţi-L pe Domnul, înălţaţi-L pe cât vă stă’n putere: El tot deasupra este! Spre-a-L înălţa, icniţi din răsputeri şi nu vă daţi bătuţi, că tot nu daţi de capăt. †

31 Cine L-a văzut, ca să ni-L poată povesti? Cine-L va preamări aşa cum este El? †

32 Multe-I sunt încă tainele, mai mari decât acestea, căci noi n’am văzut decât puţin din lucrurile Sale. †

33 Căci Domnul este Cel ce a făcut totul şi celor cuvioşi le-a dat înţelepciune. †