Romani 9

1 Spun adevărul în Hristos, nu mint – împreună cu mine mărturiseşte conştiinţa mea întru Duhul Sfânt – †

2 că mare-mi este întristarea şi necurmată durerea inimii;

3 căci aş fi dorit ca eu însumi să fiu anatema de la Hristos, de dragul fraţilor mei cei de un neam cu mine după trup, †

4 care sunt Israeliţi, ale cărora sunt înfierea şi slava şi legămintele şi darea legii şi închinarea şi făgăduinţele; †

5 ai cărora sunt părinţii şi din care, după trup, e Hristos, Cel ce peste toate este Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin! †

6 Dar, negreşit, nu că ar fi căzut din putere cuvântul lui Dumnezeu; că nu toţi cei din Israel sunt Israel, †

7 nici pentru că sunt urmaşii lui Avraam sunt toţi fii, ci numai cei din Isaac – a zis – se vor numi urmaşii tăi. †

8 Aceasta’nseamnă: nu copiii trupului sunt copii ai lui Dumnezeu, ci urmaşi sunt socotiţi copiii făgăduinţei; †

9 căci al făgăduinţei este cuvântul acesta: La vremea aceasta voi veni şi Sarra va avea un fiu. †

10 Dar nu numai atât, ci şi Rebeca, atunci când a zămislit copii de la unul singur, adică de la Isaac, părintele nostru, †

11 şi înainte de a fi fost ei născuţi, şi înainte de a fi făcut ei ceva bun sau rău – pentru ca planul lui Dumnezeu cel potrivit alegerii să rămână’n picioare, nu din fapte, ci de la Cel ce cheamă –

12 i s’a zis ei că cel mai mare îi va sluji celui mai mic. †

13 Aşa cum este scris: Pe Iacob l-am iubit, dar pe Esau l-am urât. †

14 Ce vom zice dar: nu cumva la Dumnezeu există nedreptate? Doamne fereşte! †

15 Căci El îi spune lui Moise: Voi milui pe cel de care-Mi va fi milă şi Mă voi îndura de cel ce-Mi este de’ndurare. †

16 Prin urmare, nu este nici de la cel ce vrea, nici de la cel ce aleargă, ci de la Dumnezeu Cel ce miluieşte. †

17 Căci Scriptura îi zice lui Faraon: Chiar pentru aceasta te-am ridicat, ca’n tine să-Mi arăt puterea şi ca numele Meu să se vestească’n tot pământul. †

18 Prin urmare, Dumnezeu miluieşte pe cine vrea El şi împietreşte pe cine vrea El. †

19 Atunci, îmi veţi zice: De ce-l mai scoate pe cineva vinovat? Căci vrerii Lui cine-a putut să-i stea’mpotrivă?… †

20 Dar, omule, cine eşti tu, cel ce-I răspunzi lui Dumnezeu împotrivă? Oare plăsmuirea-i va spune plăsmuitorului: De ce m’ai făcut aşa? †

21 Nu are olarul putere peste lut, ca din aceeaşi frământătură să facă un vas de cinste şi un altul de necinste? †

22 Şi ce dacă Dumnezeu, vrând să-Şi arate mânia şi să-Şi facă puterea cunoscută, cu multă răbdare a răbdat vase ale mâniei, menite spre pieire, †

23 dar pentru a arăta bogăţia slavei Sale către vase ale milei, pe care mai dinainte le-a gătit spre mărire?; †

24 adică pe noi, cei pe care ne-a şi chemat, nu numai dintre Iudei, ci şi dintre păgâni, †

25 aşa cum şi zice la Osea: Chema-voi popor al Meu pe cel care nu era poporul Meu şi iubită pe cea care nu era iubită. †

26 Şi va fi că’n chiar locul unde li s’a zis: Nu voi sunteţi poporul Meu!, acolo ei se vor chema fii ai Dumnezeului Celui-Viu. †

27 Iar Isaia strigă cu privire la Israel: Chiar dacă numărul fiilor lui Israel ar fi ca nisipul mării, doar rămăşiţa se va mântui; †

28 căci pe deplin şi repede-Şi va plini Domnul cuvântul pe pământ. †

29 Şi cum a prezis Isaia: Dacă Domnul Atotţiitorul nu ne-ar fi lăsat urmaşi, am fi ajuns ca Sodoma şi ne-am fi asemănat cu Gomora. †

30 Aşadar, ce vom zice?: Că păgânii care nu căutau dreptatea au dobândit dreptatea, însă dreptatea din credinţă; †

31 dar Israel, urmând legea dreptăţii, n’a ajuns la lege. †

32 De ce? Pentru că nu din credinţă o căutau, ci ca din faptele legii; şi s’au împiedicat de piatra’mpiedicării, †

33 precum este scris: Iată, pun în Sion piatră de’mpiedicare şi stâncă de poticnire; şi tot cel ce se va încrede’n Ea nu va fi ruşinat. †