Psalmii 95
Sursă: Mărturie Athonită
1 Cântaţi-I Domnului cântare nouă, cântaţi-I Domnului tot pământul! †
2 Cântaţi-I Domnului, binecuvântaţi-I numele, din zi în zi binevestiţi mântuirea Lui. †
3 Vestiţi-I între neamuri slava, între toate popoarele minunile Lui. †
4 Că mare e Domnul şi lăudat foarte, de temut este mai presus decât toţi dumnezeii; †
5 că toţi dumnezeii păgânilor sunt demoni, dar Domnul a făcut cerurile; †
6 laudă şi frumuseţe sunt înaintea Lui, sfinţenie şi măreţie în locaşul Său cel sfânt. †
7 Voi, urmaşi ai neamurilor, aduceţi-I Domnului, Domnului aduceţi-I slavă şi cinste; aduceţi-I Domnului slava datorată numelui Său, †
8 aduceţi jertfe şi intraţi în curţile Lui, în curtea Lui cea sfântă închinaţi-vă Domnului. †
9 De faţa Lui să tresalte tot pământul; spuneţi între neamuri că Domnul S’a împărăţit †
10 pentru că a întărit lumea care nu se va clinti; El întru dreptate va judeca popoarele. †
11 Veselească-se cerurile şi să se bucure pământul, marea să tresalte cu toată plinătatea ei, să se bucure câmpurile cu tot ce e pe ele. †
12 Atunci toţi copacii pădurii se vor bucura de faţa Domnului, că vine, vine să judece pământul; †
13 lumea o va judeca întru dreptate şi popoarele întru adevărul Său.