Psalmii 9

1 Mărturisi-mă-voi Ţie, Doamne, cu toată inima mea, spune-voi toate minunile Tale; †

2 mă voi veseli şi mă voi bucura de Tine, cânta-voi numele Tău, Preaînalte! †

3 Când se vor întoarce vrăjmaşii mei, slăbi-vor şi vor pieri de dinaintea feţei Tale,

4 că Tu mi-ai făcut mie judecata şi dreptatea, şezut-ai pe scaun, Tu, Cel ce judeci după dreptate.

5 Tu i-ai mustrat pe păgâni şi pierit-au necredincioşii; stins-ai numele lor în veac şi în veacul veacului; †

6 vrăjmaşul a fost pân’ la urmă lipsit de sabie, iar cetăţile lui le-ai surpat; pierit-a pomenirea lui cu răsunet.

7 Dar Domnul rămâne în veac, întru judecată Şi-a pregătit scaunul †

8 şi lumea o va judeca întru dreptate, după îndreptar va judeca popoarele. †

9 Şi S-a făcut Domnul scăpare sărmanului, ajutor la vreme de necaz. †

10 Să nădăjduiască în Tine cei ce cunosc numele Tău, că nu i-ai părăsit pe cei ce Te caută pe Tine, Doamne! †

11 Cântaţi-I Domnului Celui ce locuieşte în Sion, faptele Lui vestiţi-le întru neamuri. †

12 Că Cel ce le caută sângele Şi-a adus aminte de ei, n’a uitat strigarea săracilor. †

13 Miluieşte-mă, Doamne, vezi-mi înjosirea din partea duşmanilor mei, Tu, Cel ce mă înalţi din porţile morţii, †

14 ca să vestesc toate laudele Tale în porţile fiicei Sionului; veseli-mă-voi de mântuirea Ta!

15 Căzut-au păgânii în groapa pe care-au făcut-o; în cursa aceasta pe care au ascuns-o s’a prins piciorul lor. †

16 Cunoscut e Domnul când face judecată, pe păcătos îl prinde în faptele mâinilor lui. †

17 În iad întoarcă-se păcătoşii, toate neamurile care-L uită pe Dumnezeu!

18 Că nu până’n sfârşit va fi uitat sărmanul, răbdarea săracilor în veac nu va pieri. †

19 Scoală-Te, Doamne, să nu se întărească omul, păgânii să fie judecaţi în faţa Ta;

20 pune, Doamne, legiuitor peste ei, ca să cunoască păgânii că oameni sunt. †

21 De ce, Doamne, stai Tu departe? De ce ne treci cu vederea la vreme de necaz?

22 Când se trufeşte necredinciosul, săracul se aţâţă; ei se prind în sfaturile pe care le ticluiesc.

23 Că se laudă păcătosul cu poftele sufletului său, iar nedreptul pe sine se blagosloveşte.

24 Păcătosul Îl întărâtă pe Domnul; Acesta nu-l va căuta după mulţimea mâniei Sale: în faţa lui nu este Dumnezeu. †

25 Spurcate sunt căile lui în toată vremea. De la faţa lui lepădate sunt judecăţile Tale, [el crede] că peste toţi duşmanii lui va stăpâni; †

26 că a zis în inima lui: „Nu mă voi clătina, nu-mi va fi mie rău cât va fi lumea.” †

27 Gura lui e plină de blestem, de amăreală şi vicleşug; sub limba lui, osteneală şi durere. †

28 Cu cei bogaţi el stă la pândă într’ascuns ca să-l ucidă pe cel nevinovat, ochii lui stau ţintă spre cel sărac; †

29 din ascunziş pândeşte ca leul din culcuşul său, pândeşte ca să-l apuce pe cel sărac, pe sărac îl pândeşte ca să-l tragă la el. †

30 În laţul său se va smeri, se va pleca şi va cădea când îl va stăpâni pe cel sărman. †

31 Că a zis în inima lui: „Dumnezeu a uitat, Şi-a întors faţa, ca pân’ la urmă să nu mă vadă…”. †

32 Scoală-Te, Doamne, Dumnezeul meu, înalţă-se mâna Ta, nu-i uita pe săracii Tăi până în sfârşit! †

33 De ce L-a întărâtat necredinciosul pe Dumnezeu? Pentru că a zis în inima lui: „Nu, El nu va cerceta!…”.

34 Vezi, pentru că Tu înţelegi ca osteneala şi mânia să le iei în mâinile Tale; că Ţie Ţi s’a încredinţat sărmanul, orfanului Tu i-ai fost ajutor. †

35 Zdrobeşte braţul celui păcătos şi rău; păcatul său va fi căutat şi nu se va afla.

36 Împărăţi-va Domnul în veac şi în veacul veacului, voi, păgânilor, pieriţi din pământul Său! †

37 Dorinţa sărmanilor ai auzit-o, Doamne, auzul Tău a luat aminte la râvna inimii lor

38 spre judecarea orfanului şi sărmanului, ca să nu se mai mândrească omul pe pământ.