Psalmii 59

1 Dumnezeule, Tu ne-ai lepădat şi ne-ai doborât, Tu Te-ai mâniat şi Tu ai avut milă de noi. †

2 Tu ai cutremurat pământul şi l-ai răvăşit. †

3 Lucruri aspre ai arătat poporului Tău, cu vinul umilinţei ne-ai adăpat. †

4 Celor ce se tem de Tine datu-le-ai un semn, ca să poată fugi din faţa arcului,

5 pentru ca cei iubiţi ai Tăi să fie izbăviţi; mântuieşte Tu cu dreapta Ta şi auzi-mă! †

6 Dumnezeu a grăit în locul Său cel sfânt: „Bucura-Mă-voi şi voi împărţi Sichemul, iar valea Sucot o voi măsura; †

7 al Meu este Galaadul, al Meu este Manase, iar Efraim este coiful Meu; Iuda e regele Meu, †

8 Moab, iezerul nădejdilor Mele!; spre Idumeea Îmi voi întinde sandala, străinii Mie Mi s’au supus”. †

9 Cine mă va duce la cetatea’ntărită? cine mă va călăuzi până la Idumeea? †

10 Oare nu Tu, Dumnezeule, Cel ce Te-ai lepădat de noi? oare nu Tu vei ieşi, Dumnezeule, cu oştile noastre? †

11 Dă-ne ajutor să ieşim din necaz, că deşertăciune este mântuirea de la om. †

12 Întru Dumnezeu vom face noi fapte viteze, El îi va nimici pe cei ce ne supără. †