Psalmii 45
Sursă: Mărturie Athonită
1 Dumnezeul nostru este scăpare şi putere, ajutor în necazurile cele ce cu putere se abat asupra noastră. †
2 De aceea nu ne vom teme când pământul se va cutremura, nici când munţii se vor muta în inima mărilor. †
3 Apele lor au vuit şi s’au tulburat, de tăria Lui munţii s’au cutremurat. †
4 Avânturile râului înveselesc cetatea lui Dumnezeu; Cel-Preaînalt Şi-a sfinţit locaşul. †
5 Dumnezeu e’n mijlocul ei, ea nu se va clătina, Dumnezeu o va ajuta dis-de-dimineaţă. †
6 Neamuri s’au tulburat, împărăţii s’au încovoiat, Cel-Preaînalt Şi-a ridicat glasul, pământul s’a cutremurat. †
7 Domnul puterilor e cu noi, El e ocrotitorul nostru, Dumnezeul lui Iacob. †
8 Veniţi şi vedeţi faptele Domnului, minunile pe care le-a pus El pe pământ †
9 punând capăt războaielor pân’la marginile pământului; El va sfărâma arcul şi va frânge arma, iar scuturile în foc le va arde. †
10 Luaţi-vă răgaz şi cunoaşteţi că Eu sunt Dumnezeu; întru neamuri Mă voi slăvi, slăvit voi fi pe pământ. †
11 Domnul puterilor e cu noi, El e ocrotitorul nostru, Dumnezeul lui Iacob. †