Psalmii 41

1 În ce chip tânjeşte cerbul după izvoarele apelor, aşa tânjeşte sufletul meu după Tine, Dumnezeule. †

2 Însetat-a sufletul meu de Dumnezeu cel tare, cel viu; când oare voi veni şi mă voi înfăţişa înaintea lui Dumnezeu? †

3 Pâine mi-au fost lacrimile, ziua şi noaptea, în timp ce zilnic mi se spunea: „Unde este Dumnezeul tău?” †

4 De acestea mi-am adus aminte, şi sufletul mi l-am revărsat pe mine, căci voi merge la locul cortului celui minunat, chiar la casa lui Dumnezeu, în glas de bucurie şi laudă, al sunetului de sărbătoare. †

5 De ce eşti mâhnit, suflete al meu, şi de ce’n adâncul meu mă tulburi? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci Lui mă voi mărturisi; mântuirea feţei mele e Dumnezeul meu. †

6 Sufletul mi s’a tulburat înlăuntrul meu; pentru aceasta îmi voi aduce aminte de Tine din ţinutul Iordanului şi al Ermonului, de la muntele cel mic. †

7 Adânc pe adânc se cheamă în vuietul cascadelor Tale; toate talazele şi valurile Tale au trecut peste mine. †

8 Ziua porunci-va Domnul mila Sa; noaptea, cântarea Lui va fi cu mine, rugăciune către Dumnezeul vieţii mele. †

9 Îi voi zice lui Dumnezeu: „Tu eşti ocrotitorul meu: de ce m’ai uitat? De ce umblu eu mâhnit când mă necăjeşte vrăjmaşul? †

10 Când oasele mi se zdrobeau, duşmanii mei rosteau ocări asupră-mi, da, când zilnic îmi spuneau: „Unde-i Dumnezeul tău?” †

11 De ce eşti mâhnit, suflete al meu, şi de ce’n adâncul meu mă tulburi? Pune-ţi nădejdea în Dumnezeu, că Lui mă voi mărturisi; Dumnezeul meu e mântuirea feţei mele. †