Proverbele lui Solomon 26
Sursă: Mărturie Athonită
1 Aşa cum la seceriş nu-i rouă şi’n miezul verii nu-i ploaie, tot astfel la cel fără minte nu se află cinste.
2 Ca păsările ce se duc, ca vrăbiile ce zboară, aşa e blestemul fără pricină: nu va cădea pe nimeni.
3 Cum e biciul pentru cal şi boldul pentru asin, aşa e toiagul pentru un neam nelegiuit. †
4 Nu-i răspunde nebunului după nebunia lui de teamă să nu-i devii asemenea, †
5 ci răspunde-i nebunului după nebunia lui, ca nu cumva lui să i se pară că e înţelept.
6 Cel ce trimite solie printr’un sol nebun îşi adună ocară din propriile sale căi.
7 Opreşte umbletul picioarelor şi nelegiuirea din gura nebunilor!
8 Cel ce leagă piatra în praştie e asemenea celui ce-i dă nemintosului mărire.
9 Spini cresc în mâna beţivului şi robie în mâna nemintoşilor.
10 Mult se zdrobesc în trup toţi cei lipsiţi de minte, căci zdroaba lor nu duce la nimic.
11 Cum e câinele care se’ntoarce la vărsătura lui şi devine scârbos, aşa e nemintosul care’n răutatea lui se’ntoarce la păcatul său.Există o ruşine care aduce păcat şi există o ruşine care înseamnă mărire şi har. †
12 Am văzut un om căruia’n sine i se părea că-i înţelept; un nebun însă avea mai multă nădejde decât el. †
13 Zice leneşul când e trimis la drum: – E un leu pe drumuri şi un ucigaş pe uliţe… †
14 Cum se’ntoarce uşa în ţâţână, aşa se’ntoarce leneşul în patul său. †
15 Omul trândav stă cu mâna’n sân şi n’o poate duce la gură. †
16 Trândavul îşi pare luişi mai înţelept decât unul care aduce o veste bună. †
17 Ca unul care se ţine de coada câinelui, aşa e cel ce se bagă în pricina altuia.
18 Precum cei ce aşteaptă mustrări le pun oamenilor înainte cuvinte [frumoase] iar cel ce prinde întâiul cuvânt se va împiedica,
19 aşa e cu cei ce într’ascuns îşi pândesc prietenii şi când sunt descoperiţi zic: „Nu-i aşa c’am glumit?”
20 Cu multe lemne focul creşte; dar acolo unde nu e un certăreţ se potoleşte sfada.
21 Vatră pentru cărbuni şi lemne pentru foc şi un om arţăgos ca să se’ncindă sfada. †
22 Vorbele linguşitorilor sunt moi, dar pătrund până’n străfundul măruntaielor. †
23 Argintul dat cu necinste să fie socotit ca un hârb. Buzele calme ascund o inimă tristă.
24 Un duşman plângăreţ făgăduieşte totul cu buzele, dar în inimă vicleşug meştereşte. †
25 Cu glas mare de te-ar ruga duşmanul, să nu-l asculţi, că şapte vicleşuguri sunt în inima lui. †
26 Cel ce ascunde duşmănia dospeşte vicleşugul, dar se descoperă prin aceea că’n adunări şi-arată păcatele.
27 Cel ce sapă groapa aproapelui cade el în ea, iar cel ce prăvăleşte piatra, pe el şi-o prăvăleşte. †
28 Limba mincinoasă urăşte adevărul şi gura neacoperită pricinuieşte răsturnări.