Proverbele lui Solomon 17

1 Mai bun e un dumicat cu plăcere şi’n pace decât o casă doldora de bunătăţi şi jertfe nedrepte, cu vrajbă. †

2 Servul grijuliu îşi stăpâneşte stăpânii nemintoşi şi el le împarte fraţilor părţile. †

3 Aşa cum aurul şi argintul se lămuresc în cuptor, tot astfel inimile cele alese, lângă Domnul. †

4 Omul rău ascultă de limba nelegiuiţilor, dar omul drept nu ia aminte la buzele mincinoase. †

5 Cel ce râde de sărac Îl întărâtă pe Cel ce l-a făcut, iar cel ce se bucură de căderea altuia nu va rămâne nepedepsit; dar cel ce simte milă, milă va afla. †

6 Copiii copiilor sunt cununa bătrânilor, iar părinţii lor sunt lauda copiilor.Cel credincios are’ntreaga lume plină de bănet, dar necredinciosul, nici un bănuţ. †

7 Cel fără minte nu-şi apropie buzele drepte, dar nici cel drept buzele mincinoase.

8 Învăţătura e bună răsplată celor ce se ţin de ea: oriîncotro se întoarce, ea e pe drumul cel bun.

9 Cel ce ascunde strâmbătatea umblă după prietenie, dar cel ce-i urăşte ascunzişul desparte prieteni şi casnici. †

10 Ameninţarea sfărâmă inima înţeleptului, dar nemintosul, chiar când e bătut, nu simte.

11 Omul rău scorneşte certuri, dar Domnul va trimite împotrivă-i înger ne’ndurător. †

12 Purtarea de grijă îi revine omului grijuliu, dar nemintosul cugetă lucruri rele.

13 Din casa celui ce plăteşte cu rău pentru bine răul nu se va muta. †

14 O lege dreaptă le dă cuvintelor putere, dar cearta şi vrajba aduc după ele sărăcia.

15 Cel ce hotărăşte că ce-i drept e strâmb şi că ce-i strâmb e drept, acela spurcat este şi urâciune în faţa lui Dumnezeu. †

16 De ce are nebunul de toate? că doar nu poate nemintosul să cumpere înţelepciune!

17 Cel ce-şi înalţă casa, caută s’o dărâme, iar cel leneş la învăţătură va cădea în necazuri.

18 Pentru orice vreme să ai un prieten, iar fraţii să-ţi fie de folos la nevoie, că pentru aceasta sunt făcuţi. †

19 Omul fără minte bate din palme şi se veseleşte sieşi, aşa cum chezaşul se pune zălog pentru prietenul său. †

20 Cel ce iubeşte păcatul se bucură de gâlceavă, iar cel cu inima împietrită nu se adună cu cei buni. †

21 Omul cu limbă schimbătoare va cădea în necazuri, iar inima nebunului durere îi este celui ce o are. †

22 Un tată nu se bucură de fiul lipsit de’nvăţătură, dar fiul înţelept îşi veseleşte mama. †

23 O inimă veselă face viaţa sănătoasă, dar omului mâhnit i se usucă oasele. †

24 Căile celui ce primeşte mită nu sporesc, iar necredinciosul se abate de la căile dreptăţii.

25 Faţa omului înţelept o citeşti uşor, dar ochii nebunului sunt pe la marginile pământului. †

26 Fiul fără minte îi este mânie tatălui său şi întristare celei ce l-a născut. †

27 Nu e bine să-l păgubeşti pe omul drept şi nu-i cuviincios să unelteşti împotriva celor ce stăpânesc cu dreptate.

28 Cel ce împiedică rostirea unei vorbe grele e un om cu minte, iar omul care rabdă mult e un înţelept. †

29 Când nemintosul întreabă înţelepciunea, înţelepciune i se socoteşte, iar cel ce face pe mutul, înţelept va fi. †