Plângerile lui Ieremia

Plângerile lui Ieremia 3

Sursă: Mărturie Athonită

1 Eu sunt bărbatul ros de sărăcie sub varga aspră a mâniei Lui.

2 Luându-mă, m’a dus la întuneric, şi nu întru lumină. †

3 Doar către mine Îşi întoarce mâna de-a lungu’ntregii zile.

4 El trupul mi l-a’mbătrânit, şi pielea, iar oasele mi le-a zdrobit.

5 Zidiri a ridicat să-mi stea’mpotrivă şi capul mi l-a’ncins şi m’a trudit.

6 M’a pus să locuiesc în întuneric, cum a făcut cu morţii cei din veac. †

7 Zidiri a ridicat să-mi stea’mpotrivă: nu pot ieşi, pe lanţuri îmi apasă.

8 Şi dacă strig sau mă slobod în răcnet, El ruga mi-o astupă. †

9 Cu zid de piatră-mi stăvileşte drumul, El mi-a’ngrădit cărările. †

10 Un urs îmi este El, ce stă la pândă, un leu în ascunziş. †

11 Eu am plecat, dar El m’a urmărit şi piedică mi-a pus şi m’a trântit.

12 El arcul Şi l-a’ntins şi m’a ochit ca pe o ţintă a săgeţii Lui. †

13 Săgeţilor din tolba Lui le-a poruncit să-mi intre în rărunchi.

14 La tot poporul meu sunt de ocară, de cântec toată ziua. †

15 De-amărăciune m’a făcut sătul şi m’a’mbătat cu fiere. †

16 El dinţii mi i-a scos cu pietre’n gură şi cu cenuşă m’a hrănit.

17 Departe-mi duse sufletul de pace, eu fericirea mi-am uitat-o.

18 Tot mai departe-mi este biruinţa, nădejdea mea ce-mi vine de la Domnul! †

19 Aminte mi-am adus, în sărăcie şi’n asuprire, de amar şi fiere. †

20 În amintiri îmi voi aduce-aminte, sufletul meu va cugeta asupră-mi.

21 La inimă pe-aceasta mi-o voi pune, de-aceea voi răbda.

22 Nu-s părăsit de Domnul întru milă, nici isprăvită e’ndurarea Lui; †

23 în toată dimineaţa se’nnoiesc şi mare e credincioşia Lui. †

24 Îmi zice duhul: „Partea mea e Domnul, de-aceea mi-L voi ţine’n aşteptare”. †

25 Domnul e bun acelor ce-L aşteaptă şi sufletului care-I cată urma. †

26 E bine să aştepţi întru tăcere să vină mântuirea de la Domnul. †

27 E bine pentru om să poarte jug în tinereţea lui; †

28 el singur şi’n tăcere va şedea, căci l-a purtat asupră-şi; †

29 el gura şi-o atinge de ţărână: mai poate fi nădejde;

30 obrazu-l dă acelui ce-l loveşte, sătul e de ocară. †

31 Căci Domnul nu-l va lepăda [pe om] pe’ntotdeauna; †

32 l-a umilit, dar milă Îi va fi în marea Sa’ndurare; †

33 de i-a smerit pe fiii omeneşti, nu inima L-a’mpins.

34 Să-i umileşti, ţinându-i sub picioare, pe toţi cei înrobiţi de pe pământ,

35 să strâmbi tu judecata unui om ’naintea feţei Celui-Preaînalt,

36 să-l osândeşti pe cel nejudecat, nu Domnu-a zis acestea.

37 Cine-a grăit acestea, şi ele s’au făcut? Nu Domnu-a poruncit. †

38 Din gura Celui-Preaînalt nu va ieşi ce-i rău cu ce e bun. †

39 De ce s’ar plânge oare omul viu, bărbatu’n faţă cu păcatul său? †

40 Cătată ne-a fost calea, cercetată, iar noi la Domnul ne-om întoarce. †

41 Pe mâini ne-om pune inimile noastre, spre Cel-Înalt din cer le-om înălţa.

42 Păcătuit-am, ne-am făcut păgâni, Tu însă n’ai iertat. †

43 Ne-ai cercetat cu furie, ne-ai gonit şi ne-ai ucis, şi milă n’ai avut.

44 De rugăciune Te-ai ascuns în nor, aşa ca eu să nu văd, şi să plec. †

45 Pe noi – şi doar pe noi – ne-ai izgonit în mijlocul popoarelor. †

46 Ei, toţi vrăjmaşii noştri, ’mpotriva noastră gura şi-au deschis-o †

47 şi frică grea ni s’au făcut, şi spaimă, urcare şi cădere. †

48 Din ochii mei se vor vărsa pâraie pentru-a poporului meu fiică nimicită. †

49 În lacrimi ochii mi s’au înecat; nu voi tăcea, odihnă nu-mi va fi

50 pân’ce El, Domnu-Şi va pleca privirea şi va vedea din cer. †

51 Pe suflet ochi târzii se stafidiră plângând pe toate fiicele cetăţii. †

52 Ca pe o păsăruică m’au vânat vrăjmaşii mei, fără pricìnă, toţi; †

53 mi-au aruncat vieaţa într’o groapă şi-o piatră-au pus deasupra; †

54 pe capul meu se revărsaseră ape şi-am zis: „De-acuma sunt pierdut!”

55 Din prea-adâncul gropii mele eu numele Tău, Doamne, l-am chemat; †

56 Tu glasul meu l-ai auzit: la ruga mea să nu-Ţi închizi auzul;

57 spre ajutor mi Te-ai făcut aproape; când Te-am chemat, mi-ai zis: „Nu-ţi fie teamă!”

58 Împricinatul suflet Tu mi l-ai apărat, o, Doamne, şi vieaţa tot Tu mi-ai mântuit-o;

59 Tu, Doamne, tulburarea mi-ai văzut-o şi pricina mi-ai judecat-o;

60 văzut-ai toată răzbunarea lor şi-ale lor gânduri, toate, împotrivă-mi.

61 Ocara lor ai auzit-o şi toate uneltirile’mpotrivă-mi, †

62 cum buzele şi le ascut asupră-mi şi toată ziua pun ceva la cale;

63 când se aşază ori când se ridică, priveşte Tu în ochii lor!

64 Tu le vei da răsplată, Doamne, după lucrarea mâinii lor; †

65 Tu le vei da drept aşternut truda inimii mele.

66 Întru mânie Tu îi vei goni şi îi vei pierde, Doamne, de sub cer. †