Luca 8

1 Şi a fost după aceea că El umbla prin cetăţi şi prin sate, propovăduind şi binevestind împărăţia lui Dumnezeu; şi erau cu El cei doisprezece †

2 şi unele femei care fuseseră vindecate de duhuri rele şi de boli: Maria, numită Magdalena, din care ieşiseră şapte demoni, †

3 şi Ioana, femeia lui Huza – un dregător al lui Irod –, şi Suzana şi multe altele care le slujeau din avutul lor. †

4 Şi adunându-se mulţime multă şi venind de prin cetăţi la El, a zis în parabolă: †

5 „Ieşit-a semănătorul să semene sămânţaa sa. Şi pe când semăna el, una a căzut lângă drum şi a fost călcată în picioareb şi păsările cerului au mâncat-o. †

6 Şi alta a căzut pe piatră; şi dacă a răsărit s’a uscat, pentru că nu avea umezeală. †

7 Şi alta a căzut în mijlocul spinilor; şi spinii, crescând împreună cu ea, au înăbuşit-o. †

8 Şi alta a căzut pe pământul cel bun şi a crescut şi a făcut rod însutit”. Pe acestea spunându-le, a strigat: „Cel ce are urechi de auzit, să audă!” †

9 Şi ucenicii Săi Îl întrebau ce înseamnă această parabolă. †

10 Iar El a zis: „Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu; dar celorlalţi, în parabole, ca văzând să nu vadă şi auzind să nu înţeleagă. †

11 Iar parabola aceasta înseamnă: Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu. †

12 Cea de lângă drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască. †

13 Iar cea de pe piatră sunt aceia care primesc cu bucurie cuvântul când îl aud, dar aceştia nu au rădăcină; ei cred până la o vreme, iar la vreme de încercare se leapădă. †

14 Iar cea căzută între spini sunt cei care aud, dar umblând cu grijile şi cu bogăţia şi cu plăcerile vieţii, se înăbuşă şi nu rodesc. †

15 Iar cea de pe pământ bun sunt cei care, auzind cuvântul cu inimă curată şi bună, îl păstrează şi rodesc întru răbdare. †

16 Nimeni, aprinzând făclia, n’o acoperă cu un vas, nici n’o pune sub pat, ci o aşază în sfeşnic, pentru ca cei ce intră să vadă lumina. †

17 Că nu este nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut şi nimic tainic care să nu se cunoască şi să nu vină la lumina zilei. †

18 Aşadar, luaţi seama cum auziţi: Celui ce are i se va da; iar de la cel ce nu are se va lua şi ceea ce i se pare că are”. †

19 Şi au venit la El mama şi fraţii Săi; şi nu puteau să se apropie de El din pricina mulţimii. †

20 Şi I s’a dat de veste: „Mama Ta şi fraţii Tăi stau afară şi vor să Te vadă”. †

21 Iar El, răspunzând, le-a zis: „Mama Mea şi fraţii Mei sunt aceia care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l îndeplinesc”. †

22 Şi a fost că într’una din zile a intrat în corabie cu ucenicii Săi şi le-a zis: „Să trecem de cealaltă parte a lacului”. Şi au plecat. †

23 Dar în timp ce navigau, El a adormit. Şi s’a lăsat pe lac o furtună de vânt şi se umpleau de apă şi erau în primejdie. †

24 Şi, apropiindu-se, L-au deşteptat, zicând: „Învăţătorule, Învăţătorule, pierim!…”. Iar El, sculându-Se, a certat vântul şi valul apei; şi ele au încetat şi s’a făcut linişte. †

25 Şi le-a zis: „Unde vă este credinţa?” Iar ei, cuprinşi de teamă, se mirau, zicând unii către alţii: „Cine este Acesta, că şi vânturilor şi apei le porunceşte, şi ele Îl ascultă?” †

26 Şi au ajuns cu corabia în ţinutul Gherghesenilor, care este în faţa Galileii. †

27 Şi ieşind El pe uscat, L-a întâmpinat un bărbat din cetate, care avea demoni; de multă vreme el cu haină nu se îmbrăca şi în casă nu mai locuia, ci în morminte. †

28 Şi văzându-L pe Iisus, a strigat şi a căzut înainte-I şi cu glas mare a zis: „Ce-ai cu mine, Iisuse, Fiul Dumnezeului Celui-Preaînalt? Rogu-te să nu mă chinuieşti…”. †

29 Că-i poruncea duhului necurat să iasă din om. Fiindcă de mulţi ani îl stăpânea; şi-l păzeau legat în lanţuri şi’n obezi, dar el, sfărâmând legăturile, era gonit de demon în pustiu. †

30 Şi l-a întrebat Iisus: „Care-ţi este numele?” Iar el a zis: „Legiune”. Că demoni mulţi intraseră în el. †

31 Şi-L rugau pe El să nu le poruncească să meargă în adânc. †

32 Şi era acolo o turmă mare de porci care păştea pe munte. Şi L-au rugat să le îngăduie să intre în ei; şi le-a îngăduit. †

33 Şi ieşind demonii din om, au intrat în porci, iar turma s’a repezit de pe stâncă’n lac şi s’a înecat. †

34 Iar păzitorii, văzând ce s’a întâmplat, au fugit şi au dat de veste în cetate şi prin sate. †

35 Şi au ieşit să vadă cele întâmplate şi au venit la Iisus; şi pe omul din care ieşiseră demonii l-au găsit îmbrăcat şi întreg la minte, şezând jos, la picioarele lui Iisus; şi s’au înspăimântat. †

36 Şi cei care văzuseră le-au spus cum a fost izbăvit demonizatul. †

37 Şi toată mulţimea din ţinutul Gherghesenilor L-a rugat să plece de la ei, că erau cuprinşi de frică mare. Iar El, intrând în corabie, S’a înapoiat. †

38 Iar bărbatul din care ieşiseră demonii Îl ruga să rămână cu El. Iisus însă l-a trimis înapoi, zicând: †

39 „Întoarce-te la casa ta şi spune cât a făcut Dumnezeu pentru tine”. Şi a plecat, propovăduind în toată cetatea cât a făcut Iisus pentru el. †

40 Şi când S’a întors Iisus, mulţimea L-a primit cu bucurie, fiindcă toţi Îl aşteptau. †

41 Şi iată că a venit un bărbat, al cărui nume era Iair; şi acesta era mai-marele sinagogii. Şi căzând la picioarele lui Iisus, Îl ruga să vină în casa lui. †

42 Că numai o fiică avea, ca de doisprezece ani, şi aceea era pe moarte. Şi pe când Se ducea El, mulţimile Îl îmbulzeau. †

43 Şi o femeie, care de doisprezece ani avea scurgere de sânge şi-şi cheltuise toată averea cu doctorii şi de nici unul nu putuse să fie vindecată, †

44 s’a apropiat de El prin spate, s’a atins de poala hainei Lui şi îndată i s’a oprit scurgerea sângelui. †

45 Şi a zis Iisus: „Cine este cel ce s’a atins de Mine?” Dar cum toţi tăgăduiau, Petru şi ceilalţi care erau cu El au zis: „Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi Te strâmtorează şi Tu zici: Cine s’a atins de Mine?…”. †

46 Iar Iisus a zis: „S’a atins de Mine cineva. Căci Eu am simţit puterea care a ieşit din Mine”. †

47 Atunci femeia, văzând că n’a rămas tăinuită, a venit tremurând şi, căzând înaintea Lui, a spus în faţa întregului popor din ce pricină s’a atins de El şi cum de’ndată s’a tămăduit. †

48 Iar El i-a zis: „Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace!” †

49 Şi pe când El încă vorbea, a venit cineva de la mai-marele sinagogii, zicând: „Fiica ta a murit; nu-L mai supăra pe Învăţător”. †

50 Iar Iisus, auzind, i-a răspuns: „Nu te teme; tu crede numai, şi ea se va mântui”. †

51 Şi venind în casă, n’a lăsat pe nimeni să intre cu El, decât numai pe Petru şi pe Ioan şi pe Iacob şi pe tatăl copilei şi pe mamă. †

52 Şi toţi plângeau şi se tânguiau din pricina ei. Iar El a zis: „Nu plângeţi; n’a murit, ci doarme”. †

53 Şi ei Îl luau în râs, ştiind că ea a murit. †

54 Iar El, apucând-o de mână, a strigat, zicând: „Copilă, scoală-te!” †

55 Şi s’a întors duhul ei, şi ea în chiar clipa aceea a înviat; şi El a poruncit să i se dea să mănânce. †

56 Şi părinţii ei au rămas încremeniţi. Iar El le-a poruncit să nu spună nimănui ceea ce s’a petrecut. †