Leviticul 1
Sursă: Mărturie Athonită
1 Domnul l-a chemat pe Moise şi i-a grăit din cortul mărturiei, zicând: †
2 „Grăieşte tu către fiii lui Israel şi spune-le: – Dacă cineva dintre voi va aduce daruri Domnului, şi dacă ele sunt dintre animale, darul să-l aducă din cireada sau din turma voastră. †
3 Dacă darul său va fi o ardere-de-tot din vite mari, el va fi parte bărbătească fără meteahnă; la intrarea cortului mărturiei îl va aduce, ca să fie el aducere bineplăcută înaintea Domnului.
4 Îşi va pune mâna pe capul jertfei, pentru ca să-i fie bine primită şi milostiv să-i fie celui ce o aduce. †
5 Apoi va înjunghia viţelul înaintea Domnului, iar fiii lui Aaron, preoţii, vor aduce sângele; cu sângele vor stropi, de jur-împrejur, jertfelnicul ce se află la intrarea cortului mărturiei. †
6 Jertfa arderii-de-tot o va jupui şi o va tăia’n bucăţi.
7 Fiii lui Aaron, preoţii, vor aprinde foc pe jertfelnic, iar pe foc vor pune lemne.
8 Pe lemnele ce sunt pe focul de pe jertfelnic vor pune fiii lui Aaron, preoţii, bucăţile, capul şi grăsimea;
9 iar măruntaiele şi picioarele, după ce le vor spăla cu apă, le vor pune preoţii pe jertfelnic drept aducere, jertfă, mireasmă plăcută Domnului. †
10 Iar dacă darul adus de el Domnului va fi din vite mici, parte bărbătească fără meteahnă va fi dintre miei sau iezi spre ardere-de-tot; îşi va pune mâna pe capul lui
11 şi-l va înjunghia înaintea Domnului, în partea de miazănoapte a jertfelnicului; iar fiii lui Aaron, preoţii, vor stropi cu sângele jertfelnicul de jur-împrejur.
12 Îl vor tăia apoi în bucăţi, despărţind capul şi grăsimea; iar preoţii le vor pune pe lemnele ce sunt pe focul de pe jertfelnic;
13 măruntaiele şi picioarele vor fi spălate cu apă, iar preotul le va aduce pe toate şi le va pune pe jertfelnic: aducere, jertfă, mireasmă plăcută Domnului.
14 Dacă darul adus de el Domnului va fi din păsări, darul său va fi din turturele sau din pui de porumbel. †
15 Preotul va aduce [pasărea] pe jertfelnic; îi va înţepa capul în apropierea gâtului şi o va pune pe jertfelnic, iar sângele îl va scurge spre poala jertfelnicului. †
16 Guşa şi penele le va scoate şi le va arunca lângă jertfelnic, în partea dinspre răsărit, la locul cenuşii.
17 Apoi îi va frânge aripile fără a le desprinde de trup, şi o va pune preotul pe jertfelnic, pe lemnele ce sunt pe foc: aducere, jertfă, mireasmă plăcută Domnului.