Iov 22

1 Şi răspunzând Elifaz din Teman, a zis: †

2 „«Priceperea, ştiinţa, nu Domnul le învaţă?»

3 Căci ce câştigă Domnul de-ai fost tu fără greş? sau care-I e folosul că’n calea ta eşti drept, †

4 sau, de te bagă’n seamă, Se pleacă să te mustre şi, mai mult, să şi vină cu tine’n judecată?

5 Au nu cumva grozavă e răutatea ta şi multe, fără număr, păcatele îţi sunt?

6 Tu de la fraţi luat-ai zălog pentru nimic şi de pe trupuri smuls-ai veşmântul celor goi; †

7 tu gurile’nsetate nu le-ai umplut cu apă şi n’ai vrut să dai pâine flămânzilor din jur; †

8 pe unii cu cinstire i-ai căutat la faţă, dar pe săraci culcat-ai cu faţa la pământ;

9 pe văduve afară le-ai dat, cu mâna goală, şi pe orfani cu chinuri de iad i-ai chinuit.

10 De-aceea împrejuru-ţi doar laţuri te’mpresoară şi te-a cuprins deodată război de necrezut. †

11 Lumina de-altădată acum ţi-e întuneric, şi somnul tău de noapte se-acoperă de apă. †

12 Au Cel ce locuieşte în ceruri nu priveşte şi nu-i smeri pe-aceia ce se purtau semeţ? †

13 Iar tu ai zis în sineţi: Ce ştie El, Cel-Tare? cum poate El prin ceaţă să facă judecată? †

14 că norii sunt perdeaua în care El Se-ascunde, plimbarea Lui e roată pe margini largi de cer… †

15 Au vrei şi tu să umbli pe calea cea străveche pe care au bătut-o bărbaţii cei nedrepţi, †

16 cei ce-au fost duşi la vale cu mult’naintea vremii?: tari temelii avură; acum, puhoi de ape. †

17 Şi ei ziceau în sineşi: Ce-o să ne facă „Domnul”? ce bine-o să ne-aducă „Atoateţiitorul”? †

18 El însă îi umpluse de bunătăţi prin case, dar sfatul necredinţei departe e de El. †

19 Cei drepţi, privind în preajmă, se bucură râzând, iar cel fără prihană îşi bate joc de ei: †

20 Vedeţi cum bunăstarea din case li s’a dus, iar ce-a rămas dintr’însa mâncat va fi de foc… †

21 Fii aspru’n tine însuţi, de stărui în răbdare, şi dup’aceea roada-ţi va fi’ntru bunătăţi.

22 Din gura Lui primeşte ce-ţi dă: mărturisire, şi graiurile Sale la suflet să le pui.

23 Dacă te’ntorci la Domnul şi’n faţă-I te smereşti şi’nlături nedreptatea din vieţuirea ta, †

24 El pulberea ţărânii o va preface’n pietre, şi pietrele din prunduri în aur de Ofir;

25 şi astfel Cel-Puternic e scutul tău în luptă şi-argint din tine face, curat, trecut prin foc.

26 Or, numai dup’aceea vei îndrăzni la Domnul şi ochii tăi căta-vor cu veselie’n cer;

27 spre El vei face rugă şi El te-o asculta şi vei avea plinire în ce-ai făgăduit; †

28 va pune iar dreptatea în felul tău de viaţă şi’n drumurile tale va străluci lumină.

29 Că te-ai smerit pe tine, tu, cel ce-ai fost semeţ, iar El îl mântuieşte pe cel cu ochi plecaţi. †

30 Tot El îl liberează pe cel nevinovat; acum te mântuieşte’ntru mâinile curate!” †