Iov 20

1 Şi răspunzând Ţofar din Naamah, a zis: †

2 „Nu astfel mă gândeam eu că-mi vei întoarce vorba; că, iată, decât mine tu nu’nţelegi mai mult.

3 Am ascultat o lecţie menită să mă mustre şi voi răspunde’n duhul priceperii din mine. †

4 Tu nu ştii nici atâta, că din vechimea vremii, de când îşi are omul sălaş pe-acest pământ,

5 desfătul celor silnici le e, de fapt, cădere şi bucuria celor nelegiuiţi, pierzanie? †

6 Chiar dacă pân’ la ceruri i s’ar sui ofranda şi fumul jertfei sale de nori se va atinge,

7 în clipa când se crede stăpân pe temelie, atunci, în clipa-aceea, cu totul va pieri, iar cei ce-l cunoscură vor zice: Unde e? †

8 Ca pe un vis ce zboară, nu-i chip să-l mai găseşti, ca o nălucă-a nopţii în beznă s’a topit; †

9 nici ochii ce-l văzură mai mult nu-l vor vedea, nici locul său de taină de-acum nu-l mai cunoaşte. †

10 Feciorii săi în luptă se frâng sub cei nevolnici, iar mâinile lui fi-vor aprinse de dureri. †

11 Puterea tinereţii ce încă-i stă în oase se va culca odată cu dânsul în ţărână.

12 De i s’ar face dulce în gură răutatea, sub limbă şi-ar ascunde-o; †

13 de ea nu se îndură, pe ea n’o părăseşte, grămadă şi-o adună sub nodul din gâtlej;

14 şi totuşi el nu poate să-şi vină’ntr’ajutor: în pântece el n’are decât venin de şarpe.

15 El îşi vomită astfel strânsura lui nedreaptă, un înger ca din casă i-o dă afar’ din pântec.

16 Venin de şarpe supt-a, a şarpelui e limba ce-l va ucide-acum.

17 Mai mult n’o să mai vadă cum vitele se mulg, şi nici păşunea’n valuri de miere şi de unt.

18 Zadarnică, deşartă i-a fost alergătura s’adune bogăţie din care n’o să guste, ca din ceva ce nu poţi să mesteci şi să’nghiţi. †

19 Că multor vieţi sărmane le-a dărâmat el casa şi-a jefuit cămara pe care n’a umplut-o. †

20 Scăparea lui nu este în avuţia lui, în voia poftei sale nu se va mântui. †

21 Nimic nu va rămâne din ce-a pus în hambare, de-aceea nici o floare din bunurile lui. †

22 Când i se pare plinul, atunci necazu-l paşte şi-atunci nevoia toată dă buzna peste el. †

23 De-o fi cumva să-şi umple stomacul pân’ la saţ, asupră-i va trimite urgie ca de foc, dureri pe el să verse; †

24 nicicum să nu le scape cătuşelor de fier şi arcul de aramă în carne să-l rănească; †

25 săgeată ascuţită prin trupul său să treacă şi stele să se plimbe prin tainiţele lui şi frică’n zarea lui; †

26 noian de întuneric să stăruie într’însul, să-şi mistuie suflarea în foc nemistuit, în casa lui să-şi facă de cap un oarecine. †

27 Nelegiuirea-i toată s’o dea pe faţă cerul, pământul împotrivă-i de tot să se răscoale;

28 de casa lui pierzania să tragă până’n hău, din cer să vină ziua mâniei peste el.

29 E partea de la Domnul a celui ticălos, ce-a moştenit din partea Acelui ce veghează”. †