Iov 10

1 Trudit pân’ la durere e sufletul din mine; de-acum voi da frâu liber cuvintelor spre El, grăindu-I din amarul ce sufletu-mi cuprinde.

2 Voi zice către Domnul: – Nu mă’nvăţa păgân! De ce? din ce pricină m’ai judecat aşa?

3 Ţi-e bine ţie dacă fac eu o strâmbătate? că Tu nu iei aminte la plăsmuirea Ta, ci’n sfatul strâmbătăţii, acolo-ţi e amintea!

4 Vezi Tu aşa cum vede un pământean de rând? Au vei vedea Tu lumea precum o vede omul? †

5 Au sunt zilele Tale ca viaţa omenească şi anii Tăi sunt oare ca anii omeneşti, †

6 ca să Te ţii de urma fărădelegii mele şi să-mi scrutezi păcatul la fiecare pas,

7 atunci când Tu ştii bine că n’am făcut nimic şi că din mâna-ţi tare nu-i nimeni să mă scape? †

8 Cândva mâinile Tale mi-au plăsmuit un chip şi m’au făcut; pe urmă, sucind-o, m’ai lovit. †

9 Adu-Ţi aminte astăzi: din lut m’ai plăsmuit şi’n lut mă vei întoarce. †

10 Nu Tu, ca pe un lapte, m’ai muls din nefiinţă şi, precum caşul proaspăt, cu cheag m’ai închegat? †

11 În piele şi în carne tot Tu m’ai îmbrăcat şi mi-ai ţesut lăuntrul din oase şi din nervi; †

12 cu viaţă şi cu milă m’ai binecuvântat şi veghea Ta de pază i-a stat suflării mele.

13 Din tot ce porţi în Tine, eu ştiu că Tu poţi totul şi că nimic în lume nu-ţi e cu neputinţă. †

14 De voi greşi, vei ţine asupră-mi ochi de pază; de fac fărădelege, nu-ţi sunt nevinovat. †

15 De săvârşesc păcatul, e vai şi-amar de mine, iar dacă-s drept, nici capul nu pot să mi-l ridic, aşa cum sunt, cu mintea ’mpănată de dispreţ.

16 Ca pe un leu în fugă Tu mă vânezi spre moarte şi-apoi, sucindu-ţi gândul, cu greu mă laşi din mână,

17 reînnoind asupră-mi ispite de tot felul; cu marea Ta mânie Te-ai mâniat pe mine şi-ai năpustit asupră-mi bulucuri de piraţi. †

18 De ce m’ai scos din pântec? de ce nu mi-am dat duhul, ca nici un ochi pe lume să nu mă fi văzut, †

19 şi să fi fost atuncea ca şi cum n’aş fi fost? De ce din sânul mamei nu m’ai mutat în groapă?

20 Viaţa mea nu-i oare, şi-aşa, destul de scurtă?: Ci lasă-mă să-mi dărui o leacă de odihnă †

21 ’nainte de-a purcede pe calea fără’ntoarceri, acolo, în tărâmul de neguri şi’ntuneric, †

22 în întuneric veşnic, tărâm fără lumină şi fără văz în viaţă de oameni muritori”. †