Iosua 19
Sursă: Mărturie Athonită
1 Al doilea sorţ a căzut pentru fiii lui Simeon; partea lor de moştenire a fost între hotarele părţii fiilor lui Iuda. †
2 Moştenirea lor era: Beer-Şeba, Şeba şi Molada; †
3 Haţar-Şual, Bala şi Aţem; †
4 Eltolad, Betul şi Horma; †
5 Ţiclag, Bet-Marcabot şi Haţar-Susa; †
6 Bet-Lebaot şi ţarinile lor: treisprezece cetăţi, cu satele lor; †
7 Ain, Rimon, Eter şi Aşan: patru cetăţi, cu satele lor; †
8 şi toate satele ce se aflau împrejurul acestor cetăţi, până la Baalat-Beer-Ramat, mergând spre miazăzi. Aceasta este moştenirea seminţiei fiilor lui Simeon, după familiile lor. †
9 Moştenirea fiilor lui Simeon [era parte] din partea fiilor lui Iuda, fiindcă partea fiilor lui Iuda era mai mare decât a lor; de aceea fiii lui Simeon au primit parte din moşia lor.
10 Al treilea sorţ i-a căzut lui Zabulon, după familiile lor; hotarul moştenirii lor mergea până la Sarid, †
11 se urca spre apus până la Maraala şi atingea Dabeşetul în valea de dinaintea Iocneamului;
12 de la Sarid se întorcea înapoi, spre răsărit, până la hotarul ţinutului Chislot-Tabor, de unde trecea spre Dabrat şi se urca spre Iafia;
13 se îndrepta apoi la răsărit spre Ghet-Hefer, la Ita-Caţin şi mergea spre Rimon, Metora şi Nea
14 şi se întorcea de la miazănoapte spre Hanaton şi ieşea la Iftah-El;
15 apoi la Catat, Nahalal, Şimron, Idala şi Betleem: douăsprezece cetăţi, cu satele lor.
16 Aceasta este moştenirea seminţiei fiilor lui Zabulon, după familiile lor: cetăţile cu satele lor.
17 Al patrulea sorţ i-a căzut lui Isahar.
18 În hotarul lor erau cuprinse: Izreel, Chesulot şi Şunem; †
19 Hafaraim, Şion şi Anaharat;
20 Harabit, Chişion şi Ebeţ;
21 Remet, En-Ganim, En-Hada şi Bet-Paţeţ;
22 hotarul atingea Taborul, Şahaţima şi Bet-Şemeş, iar capătul lui era Iordanul.
23 Aceasta este moştenirea seminţiei fiilor lui Isahar, după familiile lor: cetăţile cu satele lor.
24 Al cincilea sorţ i-a căzut lui Aşer, după familiile lor.
25 Hotarul lor trecea prin Helcat, Hali, Beten şi Acşaf,
26 Alamalec, Amead şi Mişeal; hotarul lor atingea spre apus Carmelul şi Şihor-Libnat,
27 după care se întorcea dinspre soare-răsare către Bet-Dagon şi atingea hotarul lui Zabulon şi Iftah-El la miazănoapte şi intra în hotarul Asatei la Bet-Emec şi Neiel şi mergea la Cabul †
28 şi mai departe la Abdon, Rehob, Hamon şi Cana, până la marele Sidon;
29 hotarul se întorcea apoi îndărăt la Rama, la fântâna lui Masfasat şi la Tirieni, după care se încovoia spre Hosa, spre mare, Mahaleb şi Aczib;
30 după aceea, Aco, Afec şi Rehob. †
31 Aceasta este moştenirea seminţiei fiilor lui Aşer, după familiile lor: cetăţile cu satele lor.
32 Al şaselea sorţ i-a căzut lui Neftali.
33 Hotarul lor mergea de la Helef şi de la pădurea Ţaananim către Adami-Necheb şi Iabneel până la Lacum şi se isprăvea în Iordan;
34 hotarul se întorcea apoi spre apus către Aznot-Tabor şi de acolo mergea spre Hucoc şi se învecina la miazăzi cu ţinutul Zabulonului, spre apus cu ţinutul lui Aşer, iar spre soare-răsare cu Iordanul.
35 Cetăţi întărite erau Ţidim, Ţer, Hamat, Racat şi Chineret;
36 Adama, Rama şi Haţor;
37 Chedeş, Edreea şi En-Haţor;
38 Ireon, Migdal-El, Horem, Bet-Anat şi Bet-Şemeş.
39 Aceasta este moştenirea seminţiei fiilor lui Neftali.
40 Al şaptelea sorţ i-a căzut lui Dan. †
41 Hotarul lor cuprindea: Ţora, Eştaol şi Ir-Şemeş; †
42 Şaalabim, Aialon şi Itla; †
43 Elon, Timnata şi Ecron;
44 Elteche, Ghibeton şi Baalat; †
45 Iehud, Bene-Berac şi Gat-Rimon;
46 Me-Iarcon şi Haracon, la apusul cărora hotarul se învecina cu Ioppe. †
47 Aceasta este moştenirea seminţiei fiilor lui Dan, după familiile lor, acestea sunt cetăţile lor, cu satele lor. Dar fiii lui Dan nu i-au izgonit pe Amoreii care le făcuseră necazuri în munţi; iar Amoreii nu le-au îngăduit să coboare la vale, ci le-au luat cu de-a sila hotarul porţiei lor.
48 Atunci s’au dus fiii lui Dan şi au purtat război împotriva Leşemului şi l-au luat şi l-au lovit cu ascuţişul săbiei; şi au locuit în el şi l-au numit „Leşemul-lui-Dan”, după numele lui Dan, tatăl lor. Iar Amoreii au locuit pe mai departe în Edom şi în Salamin; dar mâna lui Efraim i-a stăpânit şi au devenit supuşii săi. †
49 După ce au luat în stăpânire pământul, după hotarele lor, fiii lui Israel i-au dat între ei moştenire lui Iosua, fiul lui Navi,
50 aşa cum poruncise Dumnezeu; şi i-au dat cetatea pe care o ceruse, Timnat-Serah, care se află în muntele lui Efraim; iar el a zidit cetatea şi a locuit în ea. †
51 Acestea sunt părţile pe care Eleazar preotul şi Iosua, fiul lui Navi, şi capii familiilor le-au împărţit, prin tragere la sorţi, fiilor lui Israel, în Şilo, înaintea feţei Domnului, la intrarea cortului mărturiei; iar aceştia s’au dus să-şi ia în stăpânire pământul.