Ieşirea

Ieşirea 40

Sursă: Mărturie Athonită

1 Şi a grăit Domnul către Moise, zicând:

2 „În ziua cea dintâi a primei luni vei întinde cortul mărturiei.

3 În el vei pune chivotul mărturiei, iar chivotul îl vei acoperi cu perdeaua. †

4 Vei aduce înlăuntru masa, iar pe ea vei pune toate cele ale ei.

5 Şi sfeşnicul îl vei aduce înlăuntru şi-i vei aprinde candelele. Altarul cel de aur al tămâierii îl vei pune’n faţa chivotului mărturiei, †

6 iar perdeaua o vei pune la intrarea în cort. Jertfelnicul arderilor-de-tot îl vei pune dinaintea intrării în cortul mărturiei. †

7 Între cort şi jertfelnic vei aşeza baia, în care vei turna apă.

8 Împrejur vei aşeza curtea, iar la intrarea curţii vei atârna perdeaua.

9 Vei lua mir de ungere şi vei unge cortul şi toate cele ce sunt în el şi-l vei sfinţi, pe el şi toate lucrurile lui, şi sfinte vor fi. Vei unge jertfelnicul arderilor-de-tot şi toate lucrurile lui; şi-l vei sfinţi, şi preasfânt va fi. †

10 Vei unge baia şi tălpica ei şi o vei sfinţi.

11 Îi vei aduce apoi pe Aaron şi pe fiii săi la uşile cortului mărturiei †

12 şi-i vei spăla cu apă. Pe Aaron îl vei îmbrăca în sfintele veşminte şi-l vei unge şi-l vei sfinţi, şi el Mie-Mi va sluji ca preot. Şi pe fiii săi îi vei aduce şi-i vei îmbrăca în tunici şi-i vei unge aşa cum l-ai uns pe tatăl lor, şi ei Mie-Mi vor sluji ca preoţi. †

13 Această ungere le va fi lor veşnică ungere de preoţie, din neam în neam”. †

14 Iar Moise a făcut totul aşa cum îi poruncise Domnul. †

15 În luna întâi a celui de al doilea an de la ieşirea lor din Egipt, în ziua cea dintâi a lunii, atunci a fost cortul aşezat. †

16 Moise a fost cel ce a aşezat cortul; el i-a pus tălpicele, încheieturile de sus cu belciugele lor,

17 a ridicat pilaştrii, a întins scoarţele cortului, i-a pus cortului acoperişurile de deasupra, aşa cum Domnul îi poruncise lui Moise.

18 A luat apoi Mărturiile şi le-a pus în chivot, iar chivotului i-a petrecut pârghiile. †

19 A dus apoi chivotul în cort, a atârnat perdeaua şi astfel a acoperit chivotul mărturiei, aşa cum Domnul îi poruncise lui Moise. †

20 După aceea a aşezat masa în cortul mărturiei, în partea de miazănoapte a cortului, în afara perdelei, †

21 iar pe ea a pus pâinile-punerii-înaintea-Domnului, aşa cum Domnul îi poruncise lui Moise. †

22 Sfeşnicul l-a aşezat în cortul mărturiei, în faţa mesei, în partea de miazăzi a cortului, †

23 şi i-a aprins candelele’n faţa Domnului, aşa cum Domnul îi poruncise lui Moise. †

24 A aşezat altarul cel de aur în cortul adunării, în faţa perdelei, †

25 şi a aprins pe el tămâie binemirositoare, aşa cum Domnul îi poruncise lui Moise. †

26 Jertfelnicul arderilor-de-tot l-a aşezat la intrarea cortului mărturiei, iar pe el a adus arderi-de-tot şi prinoase, aşa cum Domnul îi poruncise lui Moise.

27 Apoi a aşezat baia între cortul mărturiei şi jertfelnic şi a turnat în ea apă, †

28 pentru ca Moise, Aaron şi fiii săi să-şi spele’n ea mâinile şi picioarele; †

29 când intrau ei în cortul mărturiei sau când se apropiau de jertfelnic ca să slujească, se spălau din ea, aşa cum Domnul îi poruncise lui Moise. †

30 Împrejurul cortului a aşezat curtea, iar la intrarea curţii a atârnat perdeaua.

31 Şi astfel a isprăvit Moise toate lucrările. Atunci un nor a acoperit cortul mărturiei, şi cortul s’a umplut de slava Domnului. †

32 Iar Moise nu putea să intre’n cortul mărturiei, pentru că norul îl umbrea de deasupra, iar cortul se umpluse de slava Domnului. †

33 Când norul se ridica de pe cort, fiii lui Israel porneau la drum cu toate ale lor; †

34 dar dacă norul nu se ridica, ei nu plecau până’n ziua când norul se ridica. †

35 Pentru că norul Domnului stătea deasupra cortului în timpul zilei, iar noaptea foc era deasupră-i; şi aceasta, sub ochii tuturor fiilor lui Israel şi pe toată durata drumului lor. †