Ieremia

Ieremia 22

Sursă: Mărturie Athonită

1 Aşa grăieşte Domnul: Du-te şi te coboară la casa regelui lui Iuda, şi acolo vei grăi cuvântul acesta

2 şi vei zice: Ascultă cuvântul Domnului, tu, rege al lui Iuda, cel ce stai pe tronul lui David, tu şi casa ta şi poporul tău şi cei ce intră pe porţile acestea!

3 Aşa grăieşte Domnul: Faceţi judecată şi dreptate şi scoateţi-l pe cel jefuit din mâna celui ce-l apasă; iar pe străin şi pe orfan şi pe văduvă să nu-i asupriţi; nu fiţi necredincioşi, iar sânge nevinovat să nu vărsaţi în locul acesta. †

4 Că dacă’ntr’adevăr veţi plini cuvântul acesta, atunci pe poarta acestei case vor intra regi care şed pe tronul lui David şi care aleargă’n căruţe şi pe cai, ei şi slujitorii lor. †

5 Dar dacă nu veţi plini cuvintele acestea, pe Mine Însumi M’am jurat – zice Domnul – că această casă fi-va spre pustiire. †

6 Că acestea grăieşte Domnul despre casa regelui lui Iuda: Tu Îmi eşti Galaadul şi creştetul Libanului. Cu toate acestea, în pustiu te voi preface, în cetăţi nelocuite.

7 Şi’mpotriva ta voi aduce om nimicitor şi securea lui; tăia-vor cedrii tăi cei mai frumoşi şi-i vor arunca în foc. †

8 Şi neamuri multe vor trece prin cetatea aceasta; şi fiece om va zice către vecinul său: «De ce-a făcut Domnul astfel cu această mare cetate?». †

9 Şi se va răspunde: «Pentru că au părăsit legământul Domnului Dumnezeului lor şi s’au închinat la dumnezei străini şi le-au slujit». †

10 Nu-l plângeţi pe cel mort, nici vă tânguiţi pentru el; plângeţi-l amarnic pe cel ce pleacă, fiindcă nu se va mai întoarce, nici va mai vedea el ţara’n care s’a născut! †

11 Că pe acestea le zice Domnul despre Şalum, fiul lui Iosia, regele lui Iuda, cel ce domneşte în locul lui Iosia, tatăl său, care s’a dus din locul acesta: el nu se va mai întoarce acolo, †

12 ci în locul acela în care Eu l-am strămutat ca rob, acolo va muri, iar ţara aceasta nu o va mai vedea. †

13 [Vai de] cel ce fără dreptate îşi durează casa şi fără judecată foişoarele, cel ce-şi face aproapele să-i muncească pe nimic şi nu-i dă nici un fel de plată! †

14 Tu ţi-ai durat o casă bine măsurată, şi foişoare largi cu ferestre potrivite, pe care ţi le-ai căptuşit în cedru şi’n roşu le-ai vopsit. †

15 Domni-vei oare fiindcă te făleşti cu tatăl tău Ahaz? Nu mâncare şi nu băutură; mai bine-ţi este ţie să faci judecată şi dreptate.

16 Ei nu înţeleg, nu judecă pricina necăjitului, nici pricina săracului; oare nu’nseamnă asta că tu nu Mă cunoşti? zice Domnul. †

17 Iată, ochii tăi nu sunt buni, nici inima ta, ci merg după lăcomia ta şi după sângele nevinovat pe care vrei să-l verşi şi după nedreptăţile şi omorurile pe care vrei să le faci. †

18 De aceea, aşa zice Domnul despre Ioiachim, fiul lui Iosia, regele lui Iuda, chiar despre bărbatul acesta: Nimeni nu-l va plânge: «O, frate!», şi nimeni pentru el nu se va tângui: «Vai, Doamne!». †

19 El nu va fi îngropat cum se’ngroapă morţii, ci putred va fi aruncat în afara porţii Ierusalimului. †

20 Urcă-te’n Liban şi strigă şi glasul ţi-l sloboade spre Vasan şi strigă până dincolo de mare, că toţi ibovnicii tăi sunt striviţi. †

21 Eu ţi-am vorbit despre căderea ta, dar tu ai zis: «N’am să ascult!». Aceasta ţi-a fost calea încă din tinereţea ta: n’ai ascultat de glasul Meu. †

22 Pe toţi păstorii tăi îi va paşte vântul, ibovnicii tăi vor merge în robie; atunci ruşinată vei fi şi dispreţuită din pricina ibovnicilor tăi. †

23 Tu, cea care locuieşti în Liban făcându-ţi cuib în cedri, amarnic îţi va fi suspinul când chinuri vor veni peste tine, dureri ca ale celei ce naşte! †

24 Aşa cum Eu într’adevăr sunt viu, zice Domnul: Dacă Iehonia, fiul lui Ioiachim, regele lui Iuda, s’ar face chiar pecete pe mâna Mea cea dreaptă, chiar şi de acolo te voi smulge †

25 şi te voi da în mâna celor ce-ţi caută viaţa, în faţa celor de care-ţi este frică: în mâna Caldeilor. †

26 Pe tine şi pe mama care te-a născut vă voi azvârli într’o ţară în care nu te-ai născut, dar în care vei muri. †

27 Iar ei nicicum nu se vor mai întoarce în ţara după care sufletul lor tânjeşte. †

28 Lipsit de cinste este Iehonia, precum un vas netrebnic, pentru că doborât a fost şi aruncat într’o ţară pe care n’o ştia. †

29 Pământule, pământule, ascultă cuvântul Domnului:

30 Înscrie-l pe bărbatul acesta: «Om-izgonit»; că nimeni din seminţia lui nu va ajunge să şadă pe tronul lui David, să mai domnească’n Iuda. †