Iacob 1

1 Iacob, robul lui Dumnezeu şi al Domnului Iisus Hristos, celor douăsprezece seminţii care sunt în Diaspora, salutare! †

2 Toată bucuria să v’o puneţi în seamă, fraţilor, când daţi de felurite ispite, †

3 ştiind că încercarea credinţei voastre naşte răbdarea; †

4 dar răbdarea să-şi aibă lucrare desăvârşită, pentru ca voi să fiţi desăvârşiţi şi întregi, întru nimic ştirbiţi. †

5 Şi dacă cineva din voi e lipsit de înţelepciune, s’o ceară de la Dumnezeu, Cel ce tuturor le-o dă cu simplitate şi fără’nfruntare, şi i se va da. †

6 Să ceară însă cu credinţă, întru nimic îndoindu-se, pentru că cel ce se îndoieşte e asemenea valului mării, mişcat de vânt şi aruncat încoace şi încolo. †

7 Omul acela să nu gândească el că va primi ceva de la Domnul:

8 om cu sufletu’n doi peri, nestatornic în toate căile sale. †

9 Fratele cel smerit să se bucure întru înălţarea sa,

10 şi cel bogat întru smerenia sa, fiindcă el ca floarea ierbii va trece; †

11 că soarele a răsărit odată cu arşiţa şi a uscat iarba, şi floarea ei a căzut şi frumuseţea chipului ei a pierit; aşa se va veşteji şi bogatul în alergăturile sale. †

12 Fericit bărbatul care rabdă ispita; fiindcă la capătul încercării va primi cununa vieţii, pe care Dumnezeu le-a făgăduit-o celor ce-L iubesc. †

13 Nimeni, când este ispitit, să nu zică: De la Dumnezeu sunt ispitit!, pentru că Dumnezeu e la adăpost de ispita răului şi El în Sine nu ispiteşte pe nimeni; †

14 ci fiecare este ispitit de propria sa poftă atunci când e tras şi momit de ea.

15 Apoi pofta, zămislind, naşte păcat; iar păcatul, odată săvârşit, odrăsleşte moarte. †

16 Nu vă înşelaţi, fraţii mei preaiubiţi:

17 toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor, la care nu există primenire sau umbră de schimbare. †

18 El întru libera Sa voinţă ne-a născut prin cuvântul adevărului, pentru ca noi să fim un fel de pârgă a făpturilor Sale. †

19 Să ştiţi, preaiubiţii mei fraţi: tot omul să fie grabnic să asculte, zăbavnic să vorbească, zăbavnic la mânie, †

20 căci mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu. †

21 Pentru aceea, lepădând toată spurcăciunea şi toată rămăşiţa răutăţii, primiţi cu dulceaţă Cuvântul sădit în voi, cel ce poate să vă mântuiască sufletele. †

22 Fiţi dar împlinitori ai Cuvântului, şi nu numai ascultători ai lui – amăgindu-vă pe voi înşivă. †

23 Că dacă cineva este ascultător al Cuvântului fără a-i fi şi împlinitor, el seamănă cu omul care-şi priveşte’n oglindă faţa sa firească: †

24 s’a privit şi s’a dus şi’ndată a uitat cum era;

25 dar cel ce se uită cu luare-aminte într’o lege desăvârşită, aceea a libertăţii, şi a rămas în ea, fiind el nu un ascultător care uită, ci un împlinitor care face, acela fericit va fi în faptele sale. †

26 Dacă cineva se crede că e cucernic, dar nu-şi înfrânează limba, ci îşi înşală inima, cucernicia lui e zadarnică. †

27 Cucernicia curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu-şi-Tatăl este aceasta: să-i cercetezi pe orfani şi pe văduve în necazul lor şi să te păzeşti pe tine nepătat din partea lumii. †